întotdeauna amintirile sînt mai frumoase
sau mai urâte decât realitatea.
nu e tocmai o falsificare, ci, mai degrabă
mintea tinde să absolutizeze întâmplările,
în rău sau în bine.
ce, nu mai știi când erați voi doi la mare? weekendul ăla
superb. doamne, cât de frumos a fost. uitând că, de fapt,
tu ai făcut la un moment dat o mică criză de gelozie,
iar el a băut sâmbătă cam mult.
nu mai ții minte cât de groaznică era viața cu el?
cum fugea mereu de acasă după fiecare ceartă?
uitând că, de fapt, pleca în jurul blocului,
doar ca să se întoarcă.
timpul șlefuiește realitățile pe la colțuri
până le face atât de rotunde, atât de alunecoase,
anume ca să îi scape atât de ușor minții din palme.
4 comentarii