*****

o firimitură de păcat nemărturisit
e mai grea decât muntele de suferință
născut din recunoașterea lui

Comentarii

Perseverez
Sa m-antrenez
Saptamanal
La box emoțional 🙂

… a cumpănit cuminte o conştiinţă,
şi câteodată nici măcar izbăvirea păcatului
nu mai poate înălţa povara dinspre fiinţă

Dar mai intai sa ne gandim ce e ala pacat,
Daca nu e ceea ce noi numim un gand ciudat
Macar o fi constiinta unui fapt infinit eronat,
Pacat e atunci cand nu te gandesti la cainta
Si nu te mai cunosti pe tine insuti in fiinta
Dar te astepti mereu la o mare recunostinta,
Pacatul e ceea ce ai pe a ta constiinta.

…Poveste de-adormit păcatele…
Trezită din vis, Curiozitatea se miră Sinelui-
auzi, tu ce crezi c-a fost mai întâi,
păcatul, recunoaşterea sau greutatea lui?
Logica intervine cu didactic plictis:
„păcatul cu greutate” este un cras truism,
iar recunoaşterea fără păcat – neant prăduit de-abis!
Conştiinţa se simte, mustrând tranşant, axiologic:
păcatul nerecunoscut nu-i nepăcat, dar nici păcat mai mic,
iar mai întâi, paradoxal, fu „consecinţa” – e răspunsul aprioric.
Un Înger slab de gură zice- ştiu eu, ştiu eu, de fapt
am fost chiar acolo când s-a întâmplat –
atunci, un fapt mărturisit fu botezat „Păcat”.
Când părinţii lui, d-na Greşit şi d-nul Greutate
au divorţat şi-au plecat în străinătate,
l-au părăsit, şi Păcat a locuit mai departe
cu bunicul patern, alintat „bunul Suflet” de toţi.
Păcat Greutate e mare acum, crescu frumuşel de 3 coţi,
însă de lângă bun să-l desprinzi nicicum nu mai poţi.
Da’ Globul de Cristal mi-a şoptit ieri tremurând
că Păcat c-o fată, Eva Rai, se va iubi-n curând
şi-o să se mute-n Livada cu Mere de la alţii din Gând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *