maratonul cu premii

nu știu dacă vi se întâmplă și vouă,
dar câteodată, când aproape adorm,
îmi amintesc de vremurile când eram câteva zeci de milioane
de spermatozoizi, chiuind fericiți,
îmbulzindu-ne în beznă
într-un fel de maraton popular, către finish.
era cald, era umed, și, chiar dacă eram extrem de mulți
pe centimetrul pătrat, exista un soi de respect reciproc,
un fairplay tacit.
am fost cel mai bun și am primit ca premiu
faptul că exist, restul – au sfârșit într-un șervețel.
am ajuns astfel pe lumea asta, unde noi,
cei câteva miliarde de foști spermatozoizi
ne îmbulzim, chiuind din când în când fericiți,
într-un soi de maraton popular,
respectându-ne oarecum reciproc, către finish.
cei mai buni primesc ca premiu nemurirea.
restul – sfârșim într-un fel de șervețele
individuale, din lemn.