trec zilele

se duc într-o cutie
mare, prăfuită, din pod,
pe care scrie istorie.
când plouă afară sau înăuntrul nostru
mergem în pod și deschidem cutia.
oau! noaptea asta mi s-a întâmplat mie?
și uitasem. bleah! uite și sâmbăta aia oribilă.
o luăm cu două degete și o mutăm într-o parte,
scârbiți. ia uite și ziua în care ne-am întâlnit,
tot roz e.
ha, ha. am găsit în cutia cea mare
o cutie mai mică, cu fundă.
e ziua aia superbă pe care am primit-o cadou
de la divinitate. uite și zilele alea mărunte,
pe fundul cutiei.
doamne, cum au trecut zilele.
și când mă gândesc că într-o zi cineva
o să arunce cutia asta mare prăfuită, din pod,
plină cu lucruri care nu îi folosesc
la nimic.

Comentarii

Avatardoar li din lili ( dilemă: sunt prima sau sunt ultima silabă?spune:

trec zilele sau trecem noi?
ieri am fost soare;azi, eu sunt ploi.
ce astăzi e șoaptă-n cuvânt,
mâine e trăsnet (sau mormânt).

un ”e” am fost la început
și-un ”s” din ”sunt”.
trec zilele…
eu m-am trecut…
acum sunt ”e” și ”t” ( cel din ”păcat”),
acum eu sunt femeie
(am bărbat).
trec zilele neîncetat…
și eu voi trece…
și voi ajunge eu să fiu
doar
”r” din ”rece”.
deja e prea târziu!

I-as spune timpului sa stea pe loc
Sa-mi dezvaluie, fara piedica
Semnificatia fara echivoc
A clipelor, ce nu se mai repeta

Crede-mă, dacă asta e ,,cutia” ta,
nu o va arunca nimeni…
Nici nu se va așeza vreun fir de praf
Vor fi mereu pe lânga ea
Dintre aceia care-ți prețuiesc versările, reflectarile..
Și dacă ei uită, rămân păpădiile, sirenele, zânele bune…rățuștele
Nu crezi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *