nu putem uita niciodată
cât de singuri ne-am născut
dar ne visăm viața toată
lângă un necunoscut
admirăm viața reală
plină de imprevizibil;
trăim în cea virtuală
și al ei neplauzibil
ne privim goi, în oglindă
împăcați cu verbu-a fi
dar lăsăm să ne cuprindă
gândul că, poate-ntr-o zi…
scriem mult despre puține
ajungând la profunzimi
dar credem ce ne convine
și ne pierdem prin mulțimi
5 comentarii
si vorbim,vorbim de toate
cat ne lasa buzele
ca s’ajungem dand din coate
sa ucidem muzele…
…Multumesc!…si ca sa fiu in ton cu tine iti raspund din ceva ce am asezat pe o bucatica de hartie la un moment dat…asa dintr-o senzatie: Doar oi …si papagali, sunt multi/ Nu-i lipsa.Cu totii vor ceva./ Din intamplare, eu constat, ca sunt si-n minus sunt si-n plus/…Doar Viata-i piesa lipsa!…Si nu-i cuvant sa ma intoarca la ieslea cu pasat,/Caci eu mi-am strans, demult „cu furca”,/ …Doar fanul parfumat!
…din seria: nu e vreme de pierdut, cand, virtual, tu ai ceva de spus…:)
Multumesc!…sigur inteleg multe din ce spui, pastrez insa si ceea ce simt….O saptamana inteleapta sa ne fie acest inceput de septembrie!
noi …ne iubim
pe noi
amândoi
goi sau negoi
în profunzime
sau la
suprafaţă
doar dă
– ne doamne
interfaţă
poate
-o s -o facem
faţă -n
faţă …
( şi vountară , mă adăugesc satirei , că -mi pasă de orice oftat al lirei )
imi place, ai prins esenta vietii si a…….
eu sunt de nu stiu cand/pe malul unui râu din gand/ ce nici nu trece/nici nu vine/si nu exista/existand
aici am alunecat/cand am visat… 🙂
