am o nevoie acută de a nu te cunoaşte

nu vreau să ştiu ce muzică asculţi
nu vreau să aflu ce liceu ai făcut
nu vreau să-mi spui cum te cheamă
nu vreau să aud cum îmi umpli plapuma
cu respiraţia ta
nici să înţeleg divergenţele sânilor tăi
nici neuniforma arcuire a sprâncenelor;
nu-mi face cu ochiul. Te rog.
Aş putea înţelege totul despre tine.
Nu te demachia. Nu-ţi desface părul.
Nu-mi arata pistruii de pe umar.
Nu te gâdila. Nu roşi.
Nu fi caldă şi moale.
Nu îmi adormi în poale.
Nu vreau să știu cum dormi.
Vreau să mă pot îndrăgosti de tine şi mâine.

Comentarii

ra: nu ştiu dacă pentru mine ai comentat dar mi-ai răspuns la întrebare. 🙂 neaşteptat este cuvântul care descrie experienţa ignorantului în faţa corolei de minuni a lumii… eu crezusem că nu vrea să-i cunoască interiorul: nu te demachia, nu-ţi desface părul…

draga Lotus, cred ca da, prefer o indragostire zilnica, fie ea si superficiala, unei iubiri puternice, profunde, care se epuizeza repede; prefer jarul – focului si seara – unui soare puternic;

Oare Soarele moare?

Nu cred că există iubire profundă şi puternică, ci doar iubire. După cum nu cred că există dialog profund şi dialog superficial. Dacă între cele două persoane care discută se produce o legătură mai profundă, dacă ele vibrează la unison pe măcar o temă, atunci e dialog. Altfel sunt doar două monologuri care se derulează în acelaşi timp. Şi da, autoamăgirea poate ţine o veşnicie, că toată lumea vorbeşte şi nimeni nu ascultă…

Dar na, vorba aia, de gustibus.

Sa zicem ca astfel de lucruri nu e musai a le sti,/
dar…
Sigur stii altele – altminteri cum te-ai reindragosti?

@Guru: mie imi place berea fara alcool. 🙂

cand am cititi poezia, eu m-am gandit la momentul acela de inceput … cand
”se concentează totul numai in ochi,
numai in sprancene, numai in barbie,
numai in bratul intins si atat,
restul incetand sa mai fie ”
INAINTE sa apuci sa ridici din spranceana, sa strambi din nas, sa-ti intuneci privirea ori sa scuipi cuvinte insangerate ce se infig in carne ca pumnale …
momentul acela IREPETABIL, pe care il vei cauta mereu, asa cum un narcoman cauta mereu senzatia primă ce i-a dat-o drogul întâia oară …
iar dragostea, cred, nu e nici superficială, nici profundă, nici mare, nici mică …
EA există, pur și simplu, necondiționat și fără unitate de măsură …
e ca a fi sau a nu fi … iubești sau nu iubești

virgula a fost pusa in loc de puncte de suspensie, era o pauza intre cele doua.
@vers.ata, am vrut doar sa subliniez, ca alcoolul din bere face sangele sa fiarba, la fel cum doar dragostea adevarata face sangele sa fiarba

pentru iv: tu ai ceva cu pistruii astia. imi vine sa rosesc, dar las pentru maine 🙂
pentru florin: foarte frumos

pistruii sînt un fel de sughiț al pielii – ingenui și imposibil de trecut cu vederea

cand/daca vei gasi ceva dragut de zis si despre raraite am sa scap de toate (2) grijile. hihihihi

Am o nevoie acuta
De-a te pastra in portbagaj
Ca pe-o roata!
Sau in frigider,
Ca pe-o apa.
Naiv cum esti,
Pentru ziua de miine,
Cind nu vor mai fi,
Toate celelalte
Iubiri
In rezerva…

Iubitule, ascult toată muzica inventată pe pământ:/ Operă, soul, manele, jazz, o serenadă sau un croncănit as fi putut mâine să-ţi cânt./ Poimâine te-aş fi luat să vezi ce liceu am făcut,/ Unde fumam în pauza mare, pe câte bănci am şezut./ Plapuma ţi-aş fi umplut-o anul viitor în mii de feluri,/ Pot respira abdominal, complet sau în rondeluri./ Sânii mei se ceartă în fiecare zi pe altă temă,/ Iar în sprâncenele mele ai fi văzut la fiecare secundă cel puţin o dilemă./ Ţi-aş fi făcut cu ochiul peste cinci ani atât de misterios/ Încât te-ai fi uitat la mine şi ai fi rămas prost./ Mi-am educat pistruii să-şi schimbe locaţia,/ Îi şi desenam cu Tempera, doar să-ţi menţin atenţia./ Mă gâdil mereu în locuri diferite,/ Iar tu m-ai fi putut mângâia si tortura doar din cuvinte. / În zece ani, temperatura mea ar fi oscilat în grade Fahrenheit/ De la arşiţa insuportabilă la cel mai cumplit îngheţ Apartheid./ Iubitule, aş fi putut inventa în fiecare zi mii de feluri de a dormi lângă tine./ Sunt sigură că mâine te-ai fi trezit tot îndrăgostit de mine./ Pentru toate astea însă un singur lucru ar fi fost necesar:/ Ar fi trebuit să mă fi iubit astăzi, aşa cum eram…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *