urmirare

Sunt un păstrăv curcubeu alunecos
Ma scoți din apa cu mâinile tale de solz osos
Pana când curcubeul îmi pălește pe inserat:
Mi-e dor de udul apei – plămânii mi-ai înfrigurat!
Si când simt blând că-mi ațipește inima
Si ca aluneca nepăsătoare
In noaptea de visare,
Când simt c-aproape-s inecat
De atâta vânt uscat-
O mana iarăși ma cufunda:
Viata plămânii mi-i inunda!
Sclipesc in ochi si- n curcubeu
Dorința (cat ar fi de greu)
Am sa învăț neaparat
Înotul asta pe uscat! 🙂

pașii răi care se duc nu pleacă
de bine ce stau înfipți în loc
mai ales când inima nu vrea să treacă
în hotarul măștilor de foc,
așadar, când e sa fim negați cu sete
fiecare își are propriile pretenții,
după cum spune și vorba veche
iadul este pavat cu bune intenții.