înlocuiți „vant” cu „timp” în textul de mai jos
cum treci, vântule peste noi
lăsându-ne singuri și goi
cum ne dai tu, vântule, iluzia nemuririi
consolând cu mângâierea ta trandafirii
hei
jucăușule vânt, ce-ai cu-ale noastre fețe?
de ce le vindeci pentru vecie de tinerețe?
vântule,
pentru tine-i ușor – te duci și nu te uiți înapoi
lăsând deopotrivă gospodine, subingineri și eroi
cu întrebarea – oare chiar am trăit acest vânt
sau am visat în drumul meu înapoi spre pământ?
5 comentarii
” vantul ” din titlu neavând pălărie
urmat de celelalte cu …?
şi despre aerul ( sau vântul ) cel de elegie
îţi spun – din timp – tu nu , tu nu , TU NU
timpul trece fără el
Dilema intalnirii noaste
(parodie, ca sa mai inveselim atmosfera,
a se trata ca atare)
ne-am cunoscut in felul acela in care
stiu multe dar si mai nimic despre tine
iar tu tot la fel despre mine, intreband
am schimbat doar cateva priviri fugare
doua-trei cuvinte, aproape o-mbratisare
si niste fluturi in glezna piciorului stang.
la plecare, ne-am strans cordial mainile
din varful buzelor am rostit ragusit un salut
si-n intunericul noptii ne-am pierdut urmele
despartindu-ne la fel cum ne-am cunoscut.
pana aici, nimic interesant. doar ca,de atunci
desi a trecut o bucata buna de vreme
fluturii, in loc sa dispara treptat, treptat
asa cum de altfel ar fi fost de asteptat
parca tot mai multi incep sa se-adune
se-ngramadesc si-mi coboara in talpa,
gadilandu-ma in modul cel mai dracesc
de-am ajuns ca in timp ce merg pe strada
din senin de una singura sa incep sa rad
sau, in cel mai fericit caz, sa zambesc.
poate tocmai lucrul asta e ceea ce ma face
sa ma gandesc la tine, enervant de frecvent
(ca la o dilemma careia nu-i pot da de cap)
fiindca, vezi tu, din cate aflasem pana acum
sau citisem prin carti, fluturii, atunci cand apar
cu mic, cu mare isi instaleaza sediul in stomac.
p.s. iluzie sau realitate? depinde de alegerile
pe care le facem.
de ce alegem uneori constient sa traim
o iluzie? pentru ca in acea iluzie putem
descatusa si pastra atata timp cat ne dorim
parti din noi care in realitate si-ar gasi sau
ne este teama ca si-ar gasi mai degraba sau
mai tarziu sfarsitul; (iluzia ne ofera oarecum
senzatia de control).
viata? suma realitatilor si iluziilor noastre
traite procentual diferit de fiecare in parte.
sensul vietii? iubirea (dar aceea adevarata, aceea
pe care o traiesti in realitate dar care e atat de
frumoasa incat n-ai dori sa o inlocuiesti cu nimic,
aceea care ajunge sa-ti inspire pana si visele).
nemurirea? hmm, despre asta ar fi multe de spus
dar ca idée, din punctul meu de vedere,
partial posibil realizabila.
nu cred ( mai cu seamă aici ) în prolixitate
că te -ar putea cumva scoate din anonimitate
”Nu poți ști niciodată dinainte de ce sunt oamenii capabili, e nevoie sa aștepți, să lași timpul să lucreze, timpul e cel care poruncește, timpul e partenerul care joacă de cealaltă parte a mesei, şi are în mână toate cărțile din pachet.”- Saramago, Jose
