Ivcelnaiv

agricultura viselor

iar vine noaptea și iar
or să crească din subconștientul tău
vise. ca niște copaci plini cu flori
frumos mirositoare sau ca niște buruieni
gigantice la umbra cărora te vei trezi
dimineață cu mintea tulbure.
iar te vei mira că te-ai culcat
zâmbind și te-ai trezit cu dinții strânși.
și nu vei ști de ce.
și o să ți se pară nedrept.
of. degeaba sădești ziua semințe de bine,
că noaptea, imprevizibil grădinar
iar o să treacă cu dinții nemiloși ai greblei
sale, cu mușcătura nemiloasă a hârlețului ei
prin visele tale și le va face
să fie altceva decât scria pe ambalajul
plicului din care ai sădit semințele.

iubirea, viitorul omenirii

poveștile de iubire nu se vor termina niciodată;
e o resursă planetară ce nu va fi epuizată –
oamenii sînt capabili să se îndrăgostească
în plină tornadă, cutremur sau pe timp de eclipsă
cât e inundație sau în mijloc de apocalipsă.
dă-le oamenilor o secundă
fie ea și muribundă
în care să se privească în ochi
și se vor îndrăgosti, oriunde ar fi.
și atunci de ce n-am putea folosi iubirea
infinita, inepuizabila iubire
ca sursă de energie?
câte școli, case, tramvaie și uzine
n-ar putea fi alimentate cu iubirea
noastră prin acele invizibile fire
care ne leagă unii de alții;
câte becuri de iluminat stradal ar putea lumina intermitent
când iubirea între doi oameni ar începe
să se stingă. și ce frumos ar fi să știi că
după fiecare fereastră de bloc cu lumina aprinsă
sînt doi oameni care se iubesc.

concurs de frumusețe interioară

atenție, începe!
încetați un pic cu forfota pe străzi.
opriți tramvaiele. dați soarele un pic mai
încet. oferiți-le păsărilor un motiv
să cante. luați un loc pe băncuțele de sub mesteceni.
atenție, apar concurenții!
doamne, ce zâmbete largi și frumoase.
de li se vede sufletul. dragi concurenti,
rămâneți vă rog în pozitia asta să vă putem
admira sufletele. așa, nu clipiți, să vi se vadă
și luminițele din ochi. bun, vă mulțumesc.
acum urmează proba în care concurenții
vor răspunde la câteva întrebări:
ce e mai frumos zborul sau dorul?
vântul sau sâmbetele?
floarea de cireș sau curcubeul?
le mulțumim concurenților, acum se pot retrage.
nu înainte de a ne mai arăta încă o dată interioarele
lor frumos mobilate. așa, mulțumiiiim.
puteți da soarele mai tare, porniți tramvaiele
continuați forfota pe străzi.
începe jurizarea.

scurt portret robot al unei iubite imperfecte

ochii tăi de pofticioasă chinezoaică
mușcă din mine ca dintr-o brânzoaică;
cu fiece clipire, printre luciri adamantine
iei câte-o gură cu dinții pleoapelor din mine

în timp ce ale tale buze de negresă
își țin cu greu pornirile în lesă
și mă privesc fix, lasciv întredeschise
făcându-mă să cad în cele mai carnale vise

noapte bună dimineața

m-am trezit cu noaptea-n cap.
o fi fost zi afară, dar în capul meu
era așa un întuneric
că nu îmi vedeam nici gândurile.
am pipăit după tine, speriat
și am dat de tine, peste tot.
unde puneam gândul, dădeam de tine.
tu erai ceasul, tu erai fereastra,
tu erai patul, tu erai glastra.
cum încercam să fac câțiva pași,
cum mă izbeam de câte un gând ascuns
despre tine, ca de o mobilă veche și grea.
am încercat să aprind lumina
în capul meu, dar mi s-au închis, instinctiv,
ochii. s-a făcut iar întuneric
și am început să te visez.

sirenadă

te iubesc și de la brâu în jos
te iubesc sincer, te iubesc alunecos,
te iubesc și-mi spun doamne-ferește,
îți dai seama? tocmai îmbrățișezi un pește

te iubesc, marină fata morgana
pe antebrațu-mi ți-e tatuată icoana
la care mă-nchin, doamne, ce păr frumos
ce ochi adânci, ce umeri de om curajos

te iubesc fără cuvinte, deși știi
și tu, cum știu și eu, că n-o s-avem copii
normali, ci jumătate om, jumătate pește
superbi înotători care-or să iubească omenește.

visul

se făcea că puteam scotoci în mine cu mâna stângă.
îmi spuneam caută liniștea și flup! scoteam
o frunză. ăăăă, bucuria de a fi. puf! am scos
un fluture mare cât un colibri.
uitarea. hop! am scos mâna goală.
optimismul. iupii! m-am trezit între degete
cu o acadea.
în tot timpul ăsta, mâna cu care scormoneam
era mâzgălită până la cot cu o cremă rozalie
care mirosea a calitate – era, pesemne, iubirea.
căutând pofta de viață, am găsit un melc;
cum l-am pus în palmă, a și pornit-o.
unde melci, melcule? l-am întrebat
încolo, mi-a zis. și a continuat să se târască spre ziua
de mâine.

nu mai sîntem tineri

nu mai sîntem frumoși.
nu mai sîntem tineri și frumoși
tineri și frumoși
tineri și frumoși.

și daca am fi din ce în ce mai frumoși
pe măsură ce îmbătrânim? imaginează-ți zeci,
sute de bătrâni îmbrățișându-se pasional pe stradă,
nerezistând forțelor de atracție sexuală,
în timp ce tinerii, urâții tineri
i-ar privi cu ură, invidie și o scârbă aproape
fizică, șuierand printre dinți
un paștele mamii lor de haimanale, se
cred buricul pământului.

bătrâni superbi chicotesc pe la colțuri
fumând pe ascuns,
batrâne splendide povestesc cu foc cât le-a costat
un îndreptat și un tuns
bătrâni cu spatele drept și abdomenul perfect
îi privesc pe tinerii acneici, hidoși, fără respect

ce lume ar fi lumea în care
am fi din ce în ce mai frumoși
bătrâni și frumoși
bătrâni și frumoși

poemul conjuncțiilor și prepozițiilor

am visat că visam
că iubeam să iubesc
firesc de firesc

știam că știu
că sînt ce sînt
cuvânt pe cuvânt

m-am trezit că trezeai
minele din mine
ce bine, ce bine

ochi în ochi
ai promis că promiți
să eviți să mă eviți

să nu uiți să nu uiți

o fereastră

pe peretele camerei în care stai e o fereastră.
dincolo de ea sînt toți bărbații pe care
nu i-ai cunoscut.
toate firele de nisip
care încă nu ți-au intrat în slip
toate margaretele pe care
nu le-ai prins încă în păr
toate bordurile pe care încă
n-ai stat la o țigară
toate dansatoarele la bară
cu care te-ar putea înșela iubitul tău;
chiar în momentul ăsta zeci de curcubee, zău
fac cerul mai frumos
în locuri în care nu poți ajunge pe jos.

pe geamul camerei în care stau e o fereastra,
din fericire, iubito, e a noastră.

cântec de adio

am atâtea să-ți spun
dar n-ai înțelege nimic
o să fiu băiat bun
și n-o să-ți mai explic

de ce lună de ce stele
de ce coapse de ce piele
ce suspine cât minciună
care ploi unde furtună

aș fi vrut să fie de-ajuns
simplul fapt că sînt
fără magie, tăcut și netuns
tipul pe care-l căutai pe pământ

după lună printre stele
între coapse pe sub piele
sub suspine în minciună
printre ploi și prin furtună

am atâtea întrebări pentru tine
dar o să mi le pun mie
pentru că, o știm prea bine
e gata ora noastră de chimie

și ce luna și ce stele
și pe coapse și pe piele
doar suspine nu minciuna
și ce ploi și ce furtună

apocalipsă nouă, celor fericiți când plouă

doar cei fericiți când plouă vor
ieși bine în pozele pe care ni le face
cerul cu blitzul fulgerelor;
sute de instantanee strânse în albumul
civilizației umane, pe care într-o zi
un pui de zeu plicitisit varsa-va o cană de nectar
de ne va face praf zâmbetele noastre
ale celor inutil de fericiți când plouă

din suferințele unor visători

știi casa aia superbă de pe malul lacului,
printre niște dealuri, la mama dracului,
aia cu pervaz de citit la fereastră?
nu cred că o să fie a noastră
nici cada aia din mijlocul băii imense
nici grădina plină de fluturi de culori intense
adio swarovski, adio diamante, adio paiete,
bye-bye majordomi și rezervații de egrete
renunțăm definitiv la statueta cea hialină
n-are rost nici măcar să ne luam o mașină.
Știi doar că sîntem bolnavi de boala visatorilor
și n-avem cum merge cu ea pe deasupra norilor.

cercul vicios al iubirii

iubirea e omul ăla diform de zăpadă
pe care tu și cu mine nu l-am făcut încă, pe-o stradă
pe sub ai cărei platani încă nu ne-am plimbat
într-o iarnă viitoare, sub soarele cu dinți, într-un sat
părăsit de noroc, uitat de lume, dar găsit de noi
din țara în care plănuim să fugim amândoi,
în acel nou univers, pe care soarele se va opri să-l admire
universul născut din al nostru big bang de iubire

visul care înlocuiește visul că voi câștiga la loto

dacă m-ar plăti cineva
să mă gândesc la tine
aș fi deja milionar;
am fi amândoi milionari
pe o insulă cu nume
greu de pronunțat;
am sta leneși la soare,
cu ochii închiși
continuând să ne gândim
unul la altul, atât de frumoși,
că pielea noastră ar obosi
de la atâtea priviri,
atât de îndrăgostiți că iubirea dintre noi
ar ajunge în prime time la știri,
imaginează-ți titlurile:
S-au îmbogățit iubindu-se
Banii curg, iubirea rămâne
S-a dat Jackpotul Iubirii;

iar noi o să pozăm goi, cu spatele
pentru revistele care vând
secretul fericirii cu 9,99 lei.

nevoia de a fi fost

nu mi-ar fi teamă sa dorm în acelaşi pat
c-o profă de română care crede că-s un agramat
pot sta cu ochii închişi în faţa unui cuţitar
care să mă contureze în detaliu în scândura de-arţar
aş călări o unicoarnă beată pe o muchie de cuţit
orice aş face, legat la ochi, numai tu să mă fi iubit

visul

ne întâlnim goi amândoi, în câmp
în zare, vezi? copacul cel tâmp
cu braţele-i întinse către cer
aşteaptă ploaia fără pic de fler

e soare; jenate, florile de mac
îşi pleacă capul să te-mbrac
în mângâieri nepricepute
cu degetele mele mute

ai ochii-nchişi, pulpele moi
le-ncolăceşti pe mine, ba pe noi
picioarele mele se înfig în pământ
îţi pun buzele pe ale mele şi cânt

ce soare e şi ce-am mai vrea să fugim
la umbra acelui copac să ne amăgim
dar picioarele mele au prins deja rădăcini,
tu eşti una dintre multele mele tulpini

ai frunze pe umeri, sevă prin coapse
înveţi să faci fotosinteză-n sinapse
sîntem un copac tâmp, cu braţele către cer
aşteptând ploaia fără pic de fler.

întâlnire

eşti frumoasă ca o literă de mână
i-am spus
ai o piele fină ca de mesteacăn
mi-a răspuns

am crezut că n-o să mai vii niciodată
i-am zis
eu ştiam c-o să apari în cele din urmă
mi-a răspuns

miroşi a flori nemuritoare
i-am spus
ai gust de pământ de flori nemuritoare
mi-a răspuns

fă-mă să uit tot, moarte
i-am zis
nu mi-a mai răspuns nimic.