Iv cel naiv

libidinosului de la scara vecină

se duc iubirile, se duc
ce fac iubirile? se duc
şi-apoi te lasă singur cuc

se duc din piele razele de soare
şi-ajungi pasăre călătoare

se duc săruturile din ureche
şi-apoi rămâi fără pereche

dusu-s-au inocenţele din spate de la bloc
şi-acum rămas-ai trist, fără de joc

a fost o vreme când puteai urni
munţii din loc doar cu prezentul lui a fi

pielea smeadă, fără riduri, negi şi păr
i-acum trecută, ca-n august florile de măr

dar ţi-a rămas în interior, pe un perete
un ochi deschis larg, pentru ţâţele de fete

B.T.E. {Boli cu Transmitere Emotionala}

mai grave poate decât cele transmise sexual
sînt bolile de cuplu din plan emoţional
care se transmit şi dor la fel de tare
ca cele, mă scuzaţi, dintre picioare

tristeţea, de pildă, ai văzut? se ia imediat
indiferent de precauţii, chiar din aerul expirat:
e suficient ca el să vină c-o mină trist-acasă
şi simţi deja cum ţi se scurge zâmbetul sub masă

lenea e o altă maladie al naibii de contagioasă:
o sâmbătă fără vreun plan şi umple-ntreaga casă
din living, prin debara, până hăt! în dormitor
particule de lene plutesc în aer leneş şi se lasă pe covor

apatia e şi ea perfidă, nu ştii când te-a cuprins
fiind favorizată, ca şi lenea, de-un televizor aprins
mai e bacteria rutinei pe care o purtăm în noi cu toţii
şi la un moment dat erupe, şmirgheluind orice emoţii

dulcegăria, manifestată prin exces de hi hi hi, sufleţel
mi, mi, mi, pusy, ursuleţ, ciorbiţă… ca orice zăhărel
te amăgeşte cu noi diminutive prinse în al iubirii buchet
până-ntr-o zi, când aflaţi că relaţia suferă de diabet

dar cea mai cumplită, indiferent de anotimp,
e perfida, nedreapta, incurabila lipsă de timp.

sms60

eşti o zână, eşti un soare/ râu de lacrimi viitoare/ tu eşti îngerul-sculptură/ care scuipă şi înjură/ eşti nebuna alternanţă/ între muncă şi vacanţă//

unsprezece blesteme de iubire

să dea domnul să îţi fie cel mai bine
dar când respiri să-ţi aminteşti de mine

îl vezi pe tipu’ ăla? da, ăla burtos şi transpirat
cu el să trăieşti fericită de îmi cazi în păcat

dacă te mai uiţi visător la alte femei
să ţi se rupă jeanşii-n cur la parada gay

doamne, dă-i doamne să facă plinul cu benzină
dacă mai dau de vreun fir de păr blond în maşină

dacă mai omiţi să mă prezinţi unor amici
să fii un fel de moromete dar cu două bisisici

dacă te sun şi iar nu răspunzi la telefon
să te distrezi singur acasă de revelion

dacă mai bâigui noaptea nume de gagici
vedea-te-aş alergând gol prin lanul de urzici

dacă încerci o dată să mai minţi
să-ti cadă patru, ba nu, şase dinţi

dacă mai povesteşti ce mişto era fosta, la vre-un şpriţ
să-ţi prinzi ştii tu ce piele în fermoarul de la şliţ

lapida-te-aş cu scaieţi şi licurici
dacă mai pierzi la cărţi şi te oftici

daca mă-nşeli să-ţi schimbi numele în filofteia
şi să-ţi facă curte doar bărbaţi de vârst-a treia.

autoironie de culoare oranj

sînt o pasăre
cu conştiinţa atât de curată
gândurile mele
încap lejer în tigva atrofiată

sînt o pasăre
am câte un ochi pe o parte
aşa că nu voi putea
citi nicicând ca lumea o carte

sînt o pasăre
aerul mă împinge în sus, către zenit
cu o forţă egală
cu îndrazneala de a face ce mi-e menit

sînt o pasăre
mă hrănesc cu privirile voastre invidioase
penele mele
sunt din acest motiv atât de lucioase

sînt o pasăre
care zboară doar înainte
aripile mele
bat şi ridică în aer cuvinte

sînt o pisică
îmi cer mii de scuze pentru deranj
mi-era foame
şi-am halit o pasăre gălăgioasă de culoare oranj.

viziune

omenirea se întoarce de unde-a plecat
văd clar drumul ei înapoi spre păcat
văd ziua în care goana plină de frenezie
după surse alternative de energie
ne va face să închidem într-un bec doi licurici
forţându-i să facă sex când apăsam pe un switch.

casa cu pereţii de sticlă

ce noroc pe voi;
voi nu trăiţi într-o casă cu pereţii de sticla;
eu, da; în fiecare dimineaţă
mă trezesc, ma spăl pe dinţi, la axile
şi îmi curăţ urechile
cu public;
la început mă îmbracam, apoi mi-am dat seama
că n-are rost – umblu mai mult goală;
zâmbetele mele nu se lovesc de pereţii casei
întorcându-se în interior
cum vi se întamplă vouă, norocoşilor,
ci trec prin pereţii transparenţi
şi merg mai departe;
unul tocmai a aterizat în pupila
unui bătrânel de pe stradă;
bătrânelul a clipit.
cateodată mă simt singură
aici, în casa cu pereţii de sticlă;
alteori mă excită – o privire singură
e un pic cam puţin pentru pielea mea
tăbăcită, dar mai multe priviri – un pămătuf
de priviri – încă îmi provoacă o gâdilătură,
mai ales în zonele cu piele fină – motiv pentru care
v-am zis, umblu mai mult goală;
sînt ţinută în camera asta cu
pereţii din sticlă aproape de când mă ştiu;
da, am încercat să evadez, dar
e greu să faci ceva de genul ăsta
când toţi sînt cu ochii pe tine;
o dată chiar am fost aproape
să scap de aici – în casa cu pereţii din sticlă
a intrat un tip; nu ştiu pe unde, dar a intrat;
mi-a zis că mă urmăreşte de mult
şi că iubeşte până şi felul în care mă rujez;
ştia o ieşire prin podeaua casei;
mi s-a părut tare ciudat – eu nici nu remarcasem
c-ar avea casa podea, deşi calc în fiecare zi pe ea;
era cât pe ce să accept, dar nu mi s-a părut de încredere
si l-am refuzat;
sînt obligată să stau în casa cu pereţii de sticla
şi mi-e greu; singurele secrete care mai sunt doar ale mele
sunt organele interne; şi gândurile;
chiar acum de pildă, mă gândeam că odată cu trecerea
timpului şansele mele să ies de aici cresc;
în maxim zece ani cred că o să
încep să ies din casa cu pereţii de sticlă
măcar câteva ore pe zi;
până atunci, n-am ce face –
sînt prizoniera frumuseţii mele.

zoodrama

mi-e o foame de lup
hrrr să te corup,
frumoasă gazelă
de turmă rebelă

tu m-ai crezut
şi-aşa a-nceput;
ce gâsculiţă ai fost
şi eu – ce cocoş prost;

am admirat împreună
încolăciţi, sub clar de lună
sâsâindu-ne pasagere tandreţi,
lungi herghelii de cai verzi pe pereţi

dar până la urmă
mi-a ieşit din turmă
în cale o vulpe, m-a împresurat
şi, da, aşa e – te-am încornorat

n-a trebuit să bat şaua ca să pricepi
cu trupu-ţi de viespe, fără să-nţepi
te-ai încălţat cu două pisici
şi dusă ai fost, cu un arici.

te iubesc, iubito – versiunea aproape completă

nu ştiu ce m-a atras
la tine, iubito; poate părul,
poate ochii, poate sânii – ai idee cât mă chinuiam
să-i ghicesc pe sub cămăşuţele tale;
sau o fi fost fundul, hm, nu cred,
nu te-am prea văzut din spate, ştii
când se îndrăgostesc, oamenii nu se prea văd
de la mai mult de doi-trei metri
şi aproape niciodată din spate,
nu mă înţelege greşit – îţi ştiu corpul pe de rost
tactil vorbind, dar nu ştiu exact cum arăţi,
aş putea să-ţi desenez pistruii de pe umăr
şi aluniţele de pe spate în detaliu,
ca pe nişte continente studiate
cu toată bunăvoinţa mea ştiinţifică,
dar n-aş şti să te desenez pe de-a-ntregul;

iubito, a trecut aşa puţin din ce-ar putea fi intre noi
că mă trezesc dimineţile zâmbind;
să ştii că am început, în sfârşit
să mai focalizez şi alte lucururi în afară de tine –
de pildă – îţi miroase puţin gura dimineaţa, da,
e normal, nu mă înţelege greşit – chiar îmi place;
a! şi nu suport chiloţii aştia ai tai – kitty;
mi se pare că ţi s-ar potrivi ceva mult mai viu,
mai copilăros, nu bumbacul ăsta mort.
Şi să ştii că mai trebuie să discutam câteva lucruri –
în special relaţia ta cu alţi bărbaţi – sunt foşti prieteni, înţeleg asta
dar sînt chestii care se fac şi lucruri care nu se fac, în fine
iubito, mi se pare că sînt puţin patetic în sear’asta
dar dacă nu te cunoşteam cred că luam în considerare
serios opţiunea gay; nu mai eram deloc convins ca exişti,
sufletul meu pereche care găteşte mizerabil;

pe scurt, draga mea, să ştii că
în câţiva ani o să descopăr cu surpriză
sub burtica de om aranjat
ceva ce ştiam al naibii de bine pe vremuri –
mai sunt o mulţime de
fete, unele chiar mai frumoase ca tine,
unele chiar prea frumoase – o sa încerc să
ma ţin departe de alea cu buze subţiri;
s-ar putea totuşi să nu te înşel,
sper să nu ma înşel nici pe mine,
o să fie greu, dar în situaţii din astea, viaţa
aranjează fie de-un necaz care să ne unească
fie de un copil care să ne distragă atenţia de la noi
fie de-o vacanţă ca să putem avea în sfârşit discuţia
aia, despre lucrurile alea;

o să fie bine iubita mea o să vezi o să fie magic
cred că simţi şi tu ce simt şi eu hai să mergem
la tine ce dacă ai tai ar putea să se întoarcă oricând
vedem noi cum facem, le spunem că sînt tipul de la xerox
şi ţi-am adus nişte cursuri

eterna dramă matrimonială

ştiu pe cineva – i se spune nicinici
n-a ajuns acolo, dar a plecat de aici
nu merge prea sigur, nici chiar la ghici
nu ştie el multe şi nici nu stă să-i explici

pe dinauntru nu-i nici iepuraş, nici arici
e simplu să-l bucuri, e uşor să-l oftici
nu-i place nici alba ca zăpada, nici de pitici
nu-l cheamă nici Schuyler, nici Popovici

nu e nici bunicuţ, nici vreun pici
nici charismatic, nici lipsit de lipici
nici sobru şi nici măscărici,
şi nu, nu sîntem duşmani, nici amici.

cum nu urăşte şi nici nu ştie-a-iubi
şi-ar dori o iubită care să fie şi, şi.

zâmbeşte, janina, zâmbeşte

zâmbeşte janina, zâmbeşte
ştii bine – nimic nu-ţi lipseşte
ai buze cărnoase, ca de trandafiri
chiar dacă te născuşi cu ele subţiri

zâmbeşte janina, dă-ţi ochii peste cap
şi flutură-ţi please genele false, ASAP
ţinteşte-mă-n inima cu ochi-ţi verzui
(deşi-n paşaport sînt mai mici şi căprui)

zâmbeşte janina, de sub kilofondul de ten
şi vezi să nu afle nimeni de bureţii din sutien,
încearcă să-ţi ţii mereu un pumn sub bărbie
că nu se ştie cine-ţi face pe furiş o fotografie

hai, măi janina, zâmbeşte măi fată
şi povesteşte-le tuturor încă şi încă o dată
cum era să atingi cu mana o oaie vie
care-n plus mai avea şi pui – ce grozăvie

zâmbeşte janina, şi spune-le cât eşti tu de ciudată
cum te poţi distra, consumând decăt apă plată
cum ţi se înfundă urechile de fiecare dată
când te dai obosită jos de pe sandaua cu toc, fată.

supliciul poetului

l-am găsit
legat fedeleş
de-un fir de iederă miop
care, ce nebunie, hop-ţop
vezi-doamne îl confundase
cu zidul smead al unei case;
în urechea poetului picură
strop după strop
nectar sau poate ambrozie
o pasăre
îl ciugule stângaci de buze
ca să se-amuze;
soarele-l gâdilă într-o doară la nări
în timp ce asfinţeşte în cele zări
un buburuz nevinovat
îl priveşte mirat
în timp ce sufletul dânsului,
suflet zburdalnic de poet
se bălăceşte într-un soi de aracet
numit iubire.

hexalog

poetul musai să nu fie patetic
dar să ne gâdile la lacrimare,
glasu-i să n-aibă iz de sintetic
da’ nici accente prea proletare

poetul să aibă păr ondulat şi lunguţ
să se plimbe-n caftan alb, pe malul mării,
ştii – genul ăla absent, nebărbierit şi drăguţ
de-nfruntă realitatea de pe culmea visării

poetul să fie şi umil dar şi demn
şi dacă se poate – nepereche;
a! şi să nu folosească limba de lemn
ştii, când ne pupă-n ureche

poetul să iubească mult, dar fără speranţă,
apoi să se privească în oglinda din baie -
mut, cu ochi goi, livid, rezemat de faianţă,
cu lacrimi curgând în tăcere, şiroaie

poetul să aibă pulsul crescut
să mănânce foarte puţin sau deloc,
să sufere doar la modul acut
şi bine-nţeles să asculte muzică rock

poetul să scrie, că de-aia-i poet
să scrie de ce-l arde la buză
pe şerveţele, pe perdea, pe parchet
că de nu, poetul nu are vreo scuză

succesul 2.0

malvina e închisă în cuşcă,
malvina nu latră, nu muşcă
şi totuşi atrage mii de priviri
pe twitter, pe facebook, la ştiri

ea stă cu un un laptop în poală
şi nu, n-aţi ghicit, nu e goală :)
malvina îşi face ziua întreagă
sie însăşi pr, priviri să atragă.

pe soare, pe vânt, pe furtună
malvina o ţine una şi bună
mulţimile vin neîncetat s-o admire -
o fată in cuşcă, butonând în neştire.