Ivcelnaiv

#92

cereti-mi sa va spun orice despre carnage
despre cât de mult mi-a plăcut
de ce
ce mâncam în timp ce mă uitam la el
ce idee mi-a dat
ce zi era
la ce secundă are polanski un cameo
dar nu mă întrebați
cine mi s-a părut că a jucat
cel mai bine

#91

filmele nordice au un ceva doar al lor;
de multe ori e umorul, de cateva ori sînt actorii
altădată e un scenariu dement, bine scris,
pe care n-o sa-l confunzi niciodată cu unul american;
câteodată sînt scrise cu un curaj
atât de mare, că te surprind chiar şi a doua zi
după ce le vezi, când te gândeşti la ele.
Sound of noise le are pe toate.

#90

din când în când, încerc să-mi peticesc
golurile cinematografice;
aseară, a fost rândul lui the graduate;
în locul golului s-a format un mic deluşor;
am adormit preaplin şi preafericit.

#89

elena este o doamnă
elena este o femeie
elena este o soție
elena este o asistentă
elena este o mamă,
iar asta le anulează
pe toate celelalte;
să vedeți elena lui
andrei zvyagintsev și în general, celelalte filme ale lui
care sînt foarte diferite dar la fel de bune.

#87

dacă aveți chef să descoperiți și alt tip de gangster decât cel american/ vă invit în monga să vărsați o lacrimă alături de cel din taiwan//

#86

foarte puține filme reușesc/ să fie atât de umane că parcă-ți vorbesc/ filmul ăsta m-a lăsat pe gânduri, cu ochii-n tavan/ probabil pentru că e brazilian//

#82

paraiso travel nu e pe de-a-ntregul excepţional/ dar e ceea ce numesc un film hibernal/ adică numai bun de văzut într-o duminică seară/ până-ţi iese din oase frigul de-afară//

#79

dacă loft era un film hollyoodian/ nu cred c-aş fi dat pe el vreun ban/aşa, cu regizorul ăsta belgian/ dark şi amuzant – sînt fan//

#76

şi tot un film iranian, despre un om, un heleşteu/ un frigider cu loc de îngheţată, un struţ şi niciun panseu//

#73

c-un philip baker hall excepţional/ un john c. reilly debusolat total/ şi-un samuel l. jackson absolut perfect/ se califică pentru „senzaţional”, hard eight//