fifi şi-a privit in ochi destinul
azi am ajutat o omidă să treacă strada;
am calculat – făcea cam trei centimetri pe
minut, strada avea cam trei metri plus
trotuarul şi rigola – şase metri, cu totul
în total i-ar fi luat cam o sută nouăzeci
de minute, asta dacă ar fi ajuns – să nu uităm
de traficul de pe străduţă, de vrăbiile tupeiste,
sau de ţâncii curioşi să afle ce are pe dinăuntru
am încercat să mă pun în pielea ei
păroasă şi moale, am ales o frunză care
mi-ar fi plăcut mie dacă aş fi fost omidă
şi am depus-o acolo, printre nervuri,
nu înainte de a o privi în ochi
şi a-i spune asta se cheamă destin, fifi
