Ivcelnaiv

sorry, kid, i’ve accidentally dropped your storybook into the thought blender

a fost cândva, demuuuult, demult tare
o tânără prinţesă cu nasul cam mare
era toată îmbrăcată-n alb, plină de voioşie
şi tot timpul avea pe cap o scufiţă roşie;

nu era singură la părinţi, avea patruzeci de fraţi
toţi ajunseseră nişte hoţi, albi cu negru pătaţi;
într-o zi o doamnă-n vârstă şi machiată prost
veni să-i fure şi să-i dea lui bej-împărat contra cost

zis şi făcut, îi încărcă într-o dubiţă
dar slava domnului, tânăra domniţă
lăsă în urmă-i un şir de boabe de fasole
ca să-i fie mai simplu s-o găsească lui manole;

manole, iubitul ei, mare meşter la palat
numaidecat îi ajunse pe covoru-i fermecat
dar şoferul dubei mai isteţ din fire
era chiar greuceanu îmbrăcat în mire;

mai departe, ca-n filmele lui john woo
fu rost de bătaie… apăru şi passepartout,
dar cu toţii înlemniră când apăru cel mai dur –
winnetou cel roşu, cu al său excalibur…
(felicitari, radu)

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.5

din episodul anterior

Ala, decisă să-l cunoască pe M’bik, dragul de el
trimise prin Todd, infirmierul personal, un bileţel;
doar că printr-o uriaşă şi nespusă-ncurcătură
biletul ajunse la burduhănosul Ruff, hm… ce cotitură!

episodul 5

Dar înainte de orice, câteva vorbe despre Ruff cel corpolent,
o namilă de om cu voce tunătoare şi ton impertinent,
fost măcelar, apoi navigator, acum e un vestit pirat
ce-n căutare de comori colindă mările în lung şi-n lat

vă întrebaţi ce caută Ruff la clinica lui dr. Flitt – ei bine,
ar trebui numai să-l vedeţi şi-ar fi clar pentru oricine:
plin de zgârieturi pe-obraji, la ochi, pe frunte şi pe piept
e clar că are o problemă, nu tre’ să fii cine ştie ce deştept

şi dacă vă mai zic că-n loc de mâna stângă are un cârlig
cu care se tot scarpină pe faţă şi pe corp, mai şi mai aprig
treaba-i cam clară, doar diagnosticul lui dr. Flitt ar mai fi de zis
nostalgie de os absent, plus un sever brutallis metamorphosis

se pare că Ruff fusese hăt! pe vremuri pe-aicea internat
dar neavând răbdare, părăsise clinica cu braţul amputat
până ca procedura de acomodare cu braţul lipsă să se completeze
şi îşi montase singur un cârlig, refuzând s-alegă una din proteze

aşa c-acum corpul său nu acceptă un cârlig în loc de mână
şi când pe faţă se scarpină, pur şi simplu nu mai are frână;
iată’l pe Ruff plin de zgaibe, cum dup-atâtea urlete şi-atâta vrie
ţinându-şi mâna cu cealaltă, se-nfruptă cu faţa direct din farfurie

oribil concert de horcăieli, sorbituri şi plescăieli pe care Ruff
îl oferi colegilor de salon, apoi trase o râgâitură plină de năduf;
şi ridică farfuria cu resturi de zeamă, carne şi-un pic de pâinică –
căci nu v-am zis, pe umărul său şedea ţanţoşă Tina, o maimuţică;

ce tot foşneşte pe sub mine? hmmm, pe toţi dracii, o hârtie
şi silabisi bileţelul cu picurii de supă prelingându-i-se pe bărbie;
apoi rânji; cred că v-aţi dat seama, frumoasa Ala e-n mare pericol
of! mi-e groază, vă las, simt că deja mă-nţeapă-ntr-un ventricul;

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.4

din episodul anterior

inspirată de al doctorului Lloyd nutriţionism oniric
Ala, frumoasa, fu străbătută de un puseu liric;
îi ceru lui Todd, infirmierul său, pix şi hârtie
şi, zâmbind ca pentru sine, se apucă să scrie;

episodul 4

Aseară, înainte de culcare, nimic nu am mâncat
şi totuşi, fără să te ştiu, pe tine te-am visat.
doar când fu să semneze o încercă şovaiala
însă dup-o clipă de gândire, scrise simplu, Ala;

Todd, care începuse o partidă de dame
cu mr. Kimmik, creator de palindroame
se văzu nevoit să o-ntrerupă la jumate
auzindu-şi numele strigat cu fermitate;

era o tipă răpitoare, îi mai şopti mr. kimmik
întorcându-şi mustaţa cu un aer academic,
dar Todd nu prinse jocul, pentru el era o corvoadă
să descifreze vorbele invers decât de la cap la coadă

– doamnă Ala, la ordinele dumneavoastră, m-aţi chemat;
– aşa e, Todd, astăzi de dimineaţă, mai ştii? am remarcat
un tânăr domn mai tuciuriu ca tine, cu zâmbetul îndurerat;
ei bine, făr’a fi văzut, hârtia asta să ajungă chiar la el pe pat.

empaticul Todd nici c-avu nevoie de altă clarificare
preluă hârtia şi plecă pe dată, fără vreo amânare;
ajunse fără-ncurcături, la patul draguţului M’bik
(căci aşa se numea balerinul nostru ce suferea amarnic)

dar ce să vezi, în patul în care M’bik trebuia să fie –
nici ţipenie, aşa că Todd lăsă discret acea-hârtie;
şi dispăru pâş-pâş, pe vârfuri din salon
la timp ca să n-audă vocea de bariton

– ho, ho, ho, pe toţi dracii, frumoasă-ntâmpinare
hei! soră, infirmieri, în spitalul ăsta e ceva de mâncare?
şi burduhănosul Ruff se aşeză pe pat, cu fundul, din prostie,
mă tem că aţi ghicit, of of… fix pe bucata de hârtie.

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.3

din episodul anterior

întâlnirea între negrul balerin cu tenul fin
şi frumoasa balerină Ala, dură oh! aşa puţin;
apoi prin intermediul lui Alonso, fotbalistul discromat
aflăm despre ciudatele metode prin care este tratat.

episodul 3

nici nu se despărţi bine Ala de Alonso, sărăcuţul,
că ajutată de Todd, dădu peste dr. Lloyd, drăguţul;
singurul pacient îmbrăcat în halat, inscripţionat satiric
pe buzunarul de la piept – dr. Lloyd, nutriţionist oniric

cu aer preocupat, trăgând dintr-o ţigară
îi aruncă frumoasei Ala o privire fugară
– good morning, doctor Lloyd, sper c’aţi visat bine
– ce-am mâncat aseară nu te interesează pe tine

ok; e timpul să ne explicăm,
subiectul e interesant, hai să îl disecam –
morocănosul doctorul Lloyd crede că noi visăm
în funcţie de ce-alimente consumăm;

exemplele sînt multe, şi bune, şi nefaste
căci dacă seara te gândeşti să mănânci nişte paste
sigur visezi că sari cu paraşuta sau la trambulină
ceea ce nu se-ntâmplă sigur dacă mănânci slănină

de vinete consumi, sau varză, dar mai ales fasole
e cert că nu ai cum să te visezi zburdând pe role
şi cu nisipuri mişcătoare lupta-vei noaptea toată
dacă îţi trece prin minte să guşti o ciocolată

iar de te pune naiba să haleşti o friptură
toată, dar toată noaptea vei fi-n alergătură
(cel mai probabil zice dr. Loyd vei fi-alergat
tocmai de animalul din care te-ai înfruptat)

aşa că înţelegeti de ce răspuns-a într-o doară
doctorul Lloyd; apoi îşi mai aprinse o ţigară;
Ala-i zâmbi-napoi cu multă simpatie
şi îl rugă pe Todd să-i dea pix şi hârtie.

sfârşitul episodului 3

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.2

din episodul anterior

O balerin-accidentată şi un balerin cu spate rablagit
se întâlnesc tocmai departe, la clinica profesorului Flitt,
care încrederea deplin le-o câştigase
cu-a sa super-ciudată teorie despre oase

episodul 2

zâmbetul de pe faţă îi fugi ca o tornadă
oricum, la drept vorbind, fusese o bravadă
la ce dureri cumplite îi măcinau spinarea;
capu-i căzu pe pernă, îl prinse disperarea.

frumoasei balerine ţintuite în scaun cu rotile
pe faţă parcă-i fulgerară două-ncruntări subtile;
cu aeru-i semeţ de comandant de turmă
ieşi din încăpere, lăsând trist aerul din urmă;

împinsă de la spate de Todd, infirmierul tuciuriu
ajunse-n Camera Rotundă, aşa numita sală de-ntâlniri,
– Mersi, o să ramân aici, te chem eu mai târziu
spuse, şi cum plecă Todd, simţi pe braţ două zvâcniri;

speriată-şi trase braţul ca pişcată de albină
se-ntoarse să riposteze, dar trebui să se abţină;
lângă ea, c-un zâmbet tâmp, puţin emoţionat
o privea intens Alonso, fotbalistul discromat;

– măi Alonso, nu poţi să te controlezi?
ce-ai cu mine de mă electrocutezi?
– scuză-mă frumoasă Ala, dar vin de la tratament,
spuse el frecând alene cu mâna pe pansament;

Mda… aici ar fi momentul potrivit
să povestim un pic de tramentele lui dr. Flitt
în cazul lui Alonso, diagnosticul era
dislexie a osului sacru şi încă ceva
(scrisul profesorului Flitt nu prea se citea)

iar tratamentul prescris de dumnealui
n-am încotro, trebuie să-l dezvălui:
şocuri electrice din curentul produs prin frecare
de doi urşi panda făcând sex în picioare;

– sfârşitul episodului 2 –

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.1

trăia demult chiar în ulan bator
o balerină de un alb strălucitor;
într-o zi la repetiţii i se rupse zborul
căzu nasol, şi-şi fractură piciorul

pe lume mai era un negru balerin
cu gesturi gay şi tenul fin,
era tocmai din trinidad-tobago
şi de l-atât dansat facu lumbago;

cei doi se întâlniră, aţi ghicit
la clinica marelui profesor Flitt,
doctor vestit de oase melancolice
de luxaţii şi fracturi simbolice

aţi înteles? nu mare lucru bănuiesc,
aşa că o să-ncerc să lămuresc;
profesor Flitt are o teorie binecunoscută
şi-n lumea medicală tare dezbătută;

el zice-aşa: că oasele din corpul omenesc
sînt înzestrate cu memorie şi proprie voinţă
şi când nu le convine ceva scrrsssht! pocnesc
uitând bine-nţeles să-ţi dea la cunoştinţă

în alte vorbe, când un os s-a hotărât să scape,
să se luxeze, să se rupă sau să crape,
e doar un gest simbolic pe care îl face
ca să-ţi arate că ceva la tine nu prea-i place

cei doi crezând profund în astă teorie
se întâlniră aşadar la prof. dr. Flitt în sanatoriu
ea – într-un scaun cu rotile, îl privi cu mândrie
el, imobilizat la pat, răspunse c’un zâmbet provizoriu;

-sfârşitul episodului 1-