Ivcelnaiv

nu te opri

într-o zi, te-a părăsit fără explicație.
încerci s-o suni, nu răspunde.
întrebi prietenii comuni – nu știu nimic.
întrebi prietenii ei – nu răspund.
îi intrebi pe ai tăi – cică o să fie bine.
îi suni părinții – nu răspund.
îi scrii un mail lung. apoi, ștergi mult din el.
îi trimiți un mail scurt care se termină
cu semnul întrebării. nu raspunde.
te enervezi. sînt, totuși, vreo 10 luni.
petrecute împreună, vreau să zic. peste 300 de zile.
o cauți la birou. nu e acolo.
nici mâine n-o să fie acolo. pariu?
te închizi în casă.
două săptămâni și o depresie mai târziu, ieși din casă.
începi să alergi. slăbești încă 4 kilograme.
continui să alergi.
ieși cu prietenii la băute. te duci singur la un concert.
la un film. la un alt concert. la alte baute.
te lasă ficatul. îți faci analizele. nu era ficatul.
în afară de colesterol, ești bine.
intri la mega și îți iei un fresh de grapefruit.
îl bei și arunci sticla. cobori la metrou.
stai puțin.
Stai!
nu cumva…

scurtă poveste despre timp

a fost odată ca niciodată un băiat fără viitor. dormea, mânca, se plimba, dar era incapabil să se gândească la ziua de mâine. nu putea promite nimic. nu știa să facă planuri de viitor. într-o zi, exact în fața muzeului de istorie, văzu o fată foarte frumoasă, dar nu prea prezentă. băiatul fără viitor o privi în ochi, fata nu prea prezentă privi undeva, în zare, prin el. el o salută, îi facu chiar și un copil, dar fata continuă să privească undeva, în zare, prin el. nici nu se născuse bine băiețelul lor și era deja trecut prin multe.

scurtă poveste despre singurătate

a fost odată ca niciodată bărbatul singur numărul 204.
el mânca singur, se îmbrăca singur, se plimba singur.
într-una dintre plimbările lui singuratice, a întâlnit-o pe femeia singură 4371. ea mânca singură, se îmbrăca singură, iar în acea zi, citea singură, pe o bancă. o carte despre singurătate, bineînțeles. văzând titlul cărții, el a abordat-o, pe tema singurătății, firește, și au făcut un copil împreună. era un băiețel de toata frumusețea pe care s-au străduit să îl învețe tot ce știau ei mai bine despre singurătate. rapid, în nicio viață de om, băiețelul singur numărul 54.860 a ajuns să mănânce singur, să se îmbrace singur, să se plimbe și să citească singur. Exact cum și-au dorit părinții lui.

accident

era o noapte cețoasă.
ochii tăi, ca doua stele
erau undeva departe, la celălalt capăt al ceții.
linia întreruptă șerpuia
ca o linie a vieții prin palma drumului.
băusem deja câteva pahare
când m-am hotărât să plec spre casă.
linia întreruptă șerpuia,
eu încercam să mă agăț de ea
ca de o linie a vieții prin palma drumului,
când, am dat peste ea. nu știu de unde a apărut.
pur și simplu mi-a sărit în față.
impactul a fost teribil.
până ca ochii să mi se umple de cioburi
și inima de remușcări,
am apucat să văd corpul ei zburând
și prăbușindu-se apoi asupra mea, sufocându-mă.
o vreme, în afară de inima
care îmi bătea în urechi nu s-a auzit nimic.
flup-flup-flup-flup-flup.
undeva se auzea o sirenă. eu respiram greu.
și ea respira greu.
te-am înșelat. iartă-mă. a fost un accident.

la rubrica diverse

ieri, la orele pranzului
am fost jefuit de câteva păreri de rău
de către o pereche de buze.
totul s-a petrecut atât de încet
încât am reținut toate semnalmentele:
erau două, zdravene, cărnoase
îmbracate în câteva șoapte de culoare
sinceră.
le-am reținut la domiciliul sufletului meu
și am lăsat organele să își facă datoria.

puterea cuvintelor

ghemotocul alb, atât de alb încât zăpada
care cădea în jur murdărea pământul, stătea nemișcat.
i-am căutat urechile cu gesturi precise.
m-am uitat în cărbunii ăia de ochi ai lui
ca într-un foc care înca arde mocnit. în curând
acest foc are să se stingă, mi-am zis.
mustățile m-au gâdilat un pic pe dosul palmei.
a fost singura senzație pe care am avut-o
pe tot timpul operațiunii. am înfipt cuțitul
mai jos de urechi,
mai jos de ochi, imediat sub boticul umed.
roșul a început să cucerească albul, fără luptă,
la fel ca rusia, crimeea.
ghemotocul s-a relaxat, mi s-a părut chiar că a zâmbit
o secundă. roșul a continuat să se extindă. albul a continuat
să se lase cotropit.
un vânticel amesteca firele albe cu cele roșii
de peste graniță.

cuvintele mele tocmai au ucis un iepure,
iar voi ați asistat neputincioși la asta.
bănuiesc că nu v-a plăcut, așa că
aveți grijă cum folosiți cuvintele voastre.

notă: niciun animal nu a fost rănit cu adevărat
în scopul creării acestui poem

vântul vs gândul

priveam absent orașul de sus
singur, cu gândurile mele
când vântul ce bătea de la apus
dădu în mine, pus pe rele

vântule, vântule, lasă
gândurile-mi în pace
nu vezi cum m-apasă?

nu le las, mi-a răspuns vântul
ciufulindu-mi părul
și o dată cu el, gândul

nu te pune cu gândurile mele
că le dau pe tine, și praf te fac
de nu sînt ploi să te spele

dar vântul tot nu și nu
că el face ce vrea, oricând și oriunde
uite, copacul de colo,-l vezi tu?
ajung la el în nici două secunde

copacul se arcui, umflându-și ușor
pletele; iar vântul îi luă suvenir
două trei frunze în zbor

vântule, dar știi că gândul meu
e încă și mai rapid
și-ajunge ‘nainte de tine mereu.

uite, când apare pe balcon iubită-mea
eu o s-arunc un gând către ea
iar tu mergi, ciufulește-i părul.
și-atunci vom afla adevărul.

cum a apărut pe balcon,
vântul a și pornit către ea
dar când îi ajunse în par
ea deja larg îmi zâmbea.

semn că gândul meu ajunsese-nainte.
așa că de-atunci, când mă vede
vântul se face cuminte.

poveste din două-trei litere

ana are apă din lac.
dan vru să-i bea apa
dar nu-i luă apa din vas
ci-i bău tot din lac

acu’ ana nu mai are lac, dar puţ;
dan vru iar să-i bea apa
dar – bum, hop, buf, paf –
aşa cad din lac în puţ cei răi

iubirea dintre doi atleţi

El era campionul universului la mers pe jos.
Ea era o tânără speranţă la aruncarea sinelui către înalt;
s-au întâlnit la unul dintre antrenamentele ei
de traversare a străzii către necunoscut.
Ea s-a împiedicat şi a început să cadă;
au băut ceva, s-au privit în ochi,
ea continua să cadă.
Când a încetat să cadă, era deja în braţele lui.
Au început să se antreneze împreună.
El îşi sincroniza în fiecare zi paşii cu nebunia ei.
Ea se arunca puţin câte puţin
mai înalt, până i-a ajuns în suflet.
S-au antrenat o vreme împreună,
pe ea o dureau coapsele de la sărit
iar pe el – buzele de atâta vorbit.
Dar au continuat să se antreneze.
Cu râvnă, cu spor,
cu lacrimi, cu dor.
Într-o zi, ea a sărit atât de sus
încât nu a mai căzut înapoi.
El a continuat să meargă pe jos,
câştigând numeroase campionate de mers pe jos
spre niciunde.

tot fiică-mii

scaunul tău are patru picioare
e un scaun mic, eu îţi dau de mâncare
mă priveşti atât de atentă, dar nu mă vezi
de crezut însă, înghiţi cu poftă ce-ţi dau să crezi

scaunul tău, să ştii, a rămas cu trei picioare
te jucai în weekend cu văr’tu mai mare
de-a doctorul, cel puţin aşa mi-ai zis
şi din joacă, nu ştiu cum, un picior i-aţi ucis

scaunul are acum doar două picioare
e un scaun trist, aproape că doare
ai plecat de ceva vreme la facultate
da, cred că o să-l mut în camera din spate

scaunul are acum un singur picior,
eu am împlinit vârsta aia de îmi e dor
e un scaun de bar, pe care doar te-ai urcat
şi, ce să vezi, tipeso, ai şi agăţat un băiat

scaunul tău nu mai are picioare
e un prosop, pe care, întinsă la soare
un el, acelaşi, sau poate unul mai curajos
ascultă vrăjit tot ce te-am învăţat mai frumos

16 poezii de iubire pe care mi le-aș fi scris mie dacă aș fi fost tu

8.
de când ai plecat
am început să bat la tobe.
Mi-am luat un profesor de percuție
și am început să învăț temeinic.
Cică prind destul de repede, tipul
a pronunțat chiar expresia „talent nativ”;
de curând am intrat într-o trupă,
cântăm alternativ, săptămâna asta
pe-aici, săptămâna cealaltă pe dincolo.
După fiecare concert oamenii ne aplaudă,
ne cer bisuri; eu sînt prima care iese la bis.
Solourile mele la tobe sînt foarte apreciate,
colegii de trupă pun entuziasmul meu pe seama
vârstei; eu știu că îl am doar pentru că
îmi imaginez că în locul tobelor ești tu.

când amiciția tinde să devină iubire

eram într-o barcă
plină cu parcă

vâsleam cu o vâslă
într-o mare de pâslă

ea nu știa cum să facă
să pună mâna pe-un dacă

eu am sărit, înfruntând valuri toate
să-i arăt fetei, normal, că se poate

m-am întors purtând în dinți un adică
i l-am întins, doar era o amică

ea mi-a aruncat doua zâmbete
leneșe, scurte, ca două sâmbete

și m-a-ntrebat: vrei să te-neci
într-o mare de deci?

oul sau găina

cum n-aveam habar
că e-n cuibar
am speriat o găină
de-a lu’-o vecină

acum, găina ma cotcodăcește
rotund, mustrător, oul mă privește
iar eu nu înțeleg cine
s-a supărat primul pe mine.

paznic la fabrica de piane

paznicul octav de la fabrica de piane
îi controla pe muncitori
seară de seară
să nu fure de prin fabrică
piese

octave, octave, mai închide și mata ochii
că noi aicea ne ocupăm cu muzica
și muzica se ascultă cu ochii închiși,

îi mai arunca căte unul în glumă

însă nea octav îi punea să ridice măinile în sus,
să depărteze picioarele
și îi verifica până la piele

dar muncitorii, șmecheri
ieșeau cu buzunarele doldora
de tot felul; ce sînt astea din buzunar
îi intreba paznicul
clipe, nea octave, clipe
mă, sigur nu sînt clape
nu sînt nea octave, sînt clipe,
nu te uiţi la ele ce albe și ce negre sînt
ca toate clipele,

da’ în sân, aicea, ce-ai
aoleu, îi luasem o floare lu’ nevastă-mea
da’ văd că s-a desfăcut și m-a umplut de
petale,

petale, ai zis, sigur nu-s pedale
de pian că mie așa-mi seamănă, zicea paznicul
hai mă octave, mă jignești, nu vezi ce frumos miros

și îi băgau sub nas pedalele care miroseau a
parfumul lor ca doar le ținuseră în sân

și tot așa până a dat faliment
fabrica de piane
ca toate celelalte fabrici de piane.

falimentul raiului

într-o seară târziu a sunat la uşă un înger retard,
un pachet de muşchi cu aripi, fost bodyguard
şi în şoaptă printre obrăjorii lui dolofani
m-a rugat să-l ajut cu o sumă de bani

mi-a zis că e disponibilizat, în zilele noastre
situaţia e albastră chiar şi sus, printre astre:
nu foarte multă lume mai ajunge în rai
şi nu mai au nevoie de el la poartă, vai, vai;

dau să-l bag în casă, el zice stai că nu sînt singur
şi-n uşă apare o îngeră costelivă cu pasul nesigur;
ea e soţia, lucra la fabrica de aripi, până s-a restructurat
acum au dat-o afară fără preaviz şi pe ea, of, of, ce păcat;

le-am pregătit rapid nişte paste, i-am pus la masă,
dimineaţă am plecat la birou, i-am lăsat singuri acasă,
seara nu mai erau, în locul lor am găsit câteva vorbe pe o hârtie
mulţumim, am zburat la un interviu la I.A.D. SRL, la turnătorie;

fiecare cu colivia lui

azi m-am întâlnit cu cea mai tristă pasăre din lume
dar m-a rugat să fiu discret, deci nu dau nume
era închisă într-o prea mică şi anostă colivie
şi-mbufnată, moşmondea la o bucată de hârtie

vreo cinci minute cât i-am admirat penajul
mi-a ciripit într-una descriindu-mi peisajul
pe care-l vede ea din colivie, printre gratii
şi cum vin să îi vorbească doar pramatii

ba că un beţivan i-a zis aşa vorbe obraznice
de-a trebuit să vină cu jandarmii să-l ridice
ba că o doamnă cu machiaj prea abundent
a cam jignit-o c-un limbaj condescendent

iar un copil privind-o-n ochi cu duioşie
hm! i-a borât calm pe pervazul de la colivie
şi maică-sa, calm, cu naturaleţe i-a cerut
un şerveţel, să-l cureţe pe nou-născut

în final, doamna coţofană mi-a luat formularul într-o doară
făcându-mă să nu mai vin în veci la administraţia financiară

aseară m-am întâlnit cu bătrânul

în faţă la florărie
lângă doamna durdulie
stă un pechinez roşcat
de la care-am cumpărat
un buchet de flori de câmp
cu un ambalaj cam tâmp
cum mergeam pe drum cu ele
la chioşcul cu acadele
mă întâmpină un nene
c-un baston atins de vreme
n-ai flăcăule un leu
ajută-te-ar dumnezeu?
i-am strecurat în mâna creponată
bancnota de un leu soioasă şi uzată;
din pleoapele-i ce n-ai fi zis că sînt pereche
ca nişte jaluzele hârşâite de la o casă veche
clipi uşor în semn de mulţumire,
şi îmi căzu în braţe fără de simţire;
cum paltonul bătrânului senil
se potrivea cu ambalajul vernil
al florilor – i le-am pus în braţe
a deschis ochii, s-a grăbit să le-nhaţe
şi să înfulece avid din ele
am luat şi eu – nu erau rele,
deşi se cam lipeau petalele de dinţi –
eu mă scobeam, el înjura de sfinţi
de la atâta exaltare sau, pardon
poate doar pentru c-avea palton
boabe din ce în ce mai mari
îi apărură printre perii rari –
o transpiraţie frumos mirositoare
şi cum bănuiam – cu gust de floare;
după masă fiind, ne era cam sete
aşa că sub ochii mari ai câtorva fete
am turnat-o în paharele de plastic cu striaţii
şi am avut aşa, ca din senin, câteva revelaţii;
după ele aveam cu vreo cincizeci de ani în plus
tipul mi-a dat bastonul lui şi m-am şi dus
spre casă, unde între timp aveam patru copii
şi o iubită cu păr lung-lung şi gene străvezii;
i-am zis – iubito, scuze de întârziere
m-am mai lungit cu dumnezeu ăsta la o bere;

o fată blondă

o fată blondă merge la concert
trotuarul jilav sub pasu-i alert
parcă vibrează propulsând-o uşor
parpalacul ei crem se zbate în zbor

o fată blondă a fost la concert
trotuarul uscat sub pasu-i incert
absoarbe al tocurilor tic-tac cu nesaţ
parpalacul ei crem atârnă pe braţ

o fată blondă îşi va face-un vin fiert
va închide ochii şi va medita la concert
în cap îi va răsuna aceaşi şi-aceeaşi sonată
îşi va despleti părul şi va bea cana toată

sorry, kid, i’ve accidentally dropped your storybook into the thought blender

a fost cândva, demuuuult, demult tare
o tânără prinţesă cu nasul cam mare
era toată îmbrăcată-n alb, plină de voioşie
şi tot timpul avea pe cap o scufiţă roşie;

nu era singură la părinţi, avea patruzeci de fraţi
toţi ajunseseră nişte hoţi, albi cu negru pătaţi;
într-o zi o doamnă-n vârstă şi machiată prost
veni să-i fure şi să-i dea lui bej-împărat contra cost

zis şi făcut, îi încărcă într-o dubiţă
dar slava domnului, tânăra domniţă
lăsă în urmă-i un şir de boabe de fasole
ca să-i fie mai simplu s-o găsească lui manole;

manole, iubitul ei, mare meşter la palat
numaidecat îi ajunse pe covoru-i fermecat
dar şoferul dubei mai isteţ din fire
era chiar greuceanu îmbrăcat în mire;

mai departe, ca-n filmele lui john woo
fu rost de bătaie… apăru şi passepartout,
dar cu toţii înlemniră când apăru cel mai dur –
winnetou cel roşu, cu al său excalibur…
(felicitari, radu)