Ivcelnaiv

dacă iubirea ar avea un corp,

doamne, ce satulă ar fi de toate privirile,
degetele, răsuflările
care o pipăie prin cele mai intime părți
în copilăreasca încercare de a afla ce are pe dinăuntru;
dacă iubirea ar avea un corp,
ar fi stăpânit de o scârbă viscerală față de toți poeții ăștia
care își fac mâna pe ea, în anticamera consacrării,
gâdiland-o cu mâinile lor fine, de poeți,
doar-doar o scăpa vreo metaforă
pe care să n-o mai fi auzit nimeni;
dacă iubirea ar avea un corp,
acesta ar fi plin de cicatricile greșelilor noastre
atât de plin încât și cicatricile ar fi pine de cicatrici;
daca iubirea ar avea un corp,
atunci acesta ar învăța să alerge doar ca să poată fugi
cât mai departe de noi când împlinește 12-13 ani.
dar iubirea chiar are un corp,
privește-te cu atenție.

nu mai suport să te văd plângând

nu mai suport sa te vad plângând, cerule,
ai ochii iubitei mele și exact genul ei
de nori deasupra capului când visează.

nu mai tuna și fulgera, așa face și ea
în timp ce florile și ciocolata din mâinile mele
se udă până când din ele rămâne doar o intenție

nu mai turna cu găleata, exact așa face și ea
când își face curat prin suflet
de ne face leoarcă pe noi, toți, dimprejurul ei

nu mai picura chinezește pic pe gândurile pic omului pic
de nu mai pic pic pot să mă adun pic pic
să-i spun că pic pic o iubesc pic

iubire minus iubire egal

iubirea mi-a dat:
bucuria de a fi, copii, câteva superbe femei,
o plajă pe care în loc de nisip, erau idei,
multe nopți în care nu m-am uitat la stele
pietrele alea de pe suflet, destul de grele
un submarin
cu păsări plin
un număr necunoscut de mângâieri perfecte
de ce să nu recunosc, câteva defecte
zeci de motive să-mi iubesc nevasta
o pizza mare ca să nu mai gătesc în sear’ asta
sentimentul că pot zbura
un pic mai sus decât pasărea
liniștea

iubirea mi-a luat:
bucuria de a fi, copii, câteva superbe femei,
o plajă pe care în loc de nisip, erau idei,
multe nopți în care nu m-am uitat la stele
pietrele alea de pe suflet, destul de grele
un submarin
cu păsări plin
un număr necunoscut de mângâieri perfecte
de ce să nu recunosc, câteva defecte
zeci de motive să-mi iubesc nevasta
o pizza mare ca să nu mai gătesc în sear’ asta
sentimentul că pot zbura
un pic mai sus decât pasărea
liniștea

de aceea nu iubesc
ca să dau sau ca să primesc

fiicelor mele

voi sînteți două persoane
pe care le-am întâlnit colindând prin vagoane
în acest tren al vieții
care tocmai trecu de stația tinereții

voi sînteți două planete
cu cercei, inele – assez cochete
în acest univers micro în care cometele
au coadă, deci se aseamănă cu fetele

voi sînteți doi pinguini, două suricate,
sau doi ponei, depinde la ce desene animate
ne uităm împreuna, în serile în care
vântul mătură toamna prin parcare

voi sînteti două prințese, marionete, păpuși
căutând perechea cu care vă potriviți ca două mănuși
eu sînt o parte dintre firele nevăzute
care vă leagă de viitoarea pereche pe neștiute

voi sînteți două luni (rotunde mari și grele)
ce luminează-n fiecare seara cerul lumii mele
făcându-mă să simt melancolia
pe care-o simte față de tristețe, veselia

voi sînteți două copile
din fericire, nu foarte docile,
eu sînt cel căruia, puțin suparată,
îi poți spune când nu ești de acord cu el, hai ma, tată

un gelato

am ieșit din burta avionului ca dintr-o cezariană
și, renăscuți, am început să ne acomodăm cu aerul italiei.
bella italia.
am plecat spre gară, ținându-ne atât de strâns de mână
încât domnul de la casa de bilete
ne-a și întrebat daca vrem un bilet sau două,
mai știi?
puțin obosiți, am coborât, nu înainte de
a încurca bagajele cu cele ale celuilalt cuplu
din compartimentul nostru, care părea
un pic mai fericit ca noi.
apoi, în timp ce brazii gâdilau soarele
cu vărfurile lor, de se înroșise complet, am ajuns.
pe tine te durea spatele.
așa că ne-am așezat de parcă urma ca asfințitul să
ne dea o veste importantă.
acolo, în fața castelului, pe pajiște,
unde albinele bâzâiau despre o viață mai bună
tu m-ai luat de mână
și m-ai privit în ochi. are pupilele atât
de rotunde că n-aș ști să i le desenez,

m-am gândit. mă așteptam să mă ceri de bărbat
sau să-mi spui că ești gravidă,
dar tu m-ai întrebat foarte serios
dacă mergem să mâncăm un gelato.

spirit prevăzator

în noaptea când ai vrut să pleci
(aveai picioarele atât de reci)
te-am implorat să stai până în zori
doar n-o să mori, nu? n-o să mori

tu m-ai mințit, cu glasu-ți pisicesc
și-n ale tale brațe m-ai lăsat să ațipesc;
apoi, discret, având ca martor numai luna
ai dat să pleci, probabil pentru totdeauna

noroc că eu ca un adevărat și-ndrăgostit bărbat,
prevăzător, îți aruncasem hainele în cadă la-nmuiat.

m-am îndrăgostit de tine m-am îndrăgostit de tine

la început ne doream aceleași lucruri
la început ne doream aceleași lucruri
aveam aceleași vise
aveam aceleași vise
ne plăceau aceleași acadele
ne plăceau aceleași acadele
nopțile, ne sclipeau în ochi aceleași stele
nopțile, ne sclipeau în ochi aceleași stele
apoi, fără să ne dăm seama
apoi, fără a ne da seama,
azi o conjuncție
mâine un adverb,
ba un substantiv
sau un pronume
am descoperit cât de diferiți sîntem
am înțeles ca pentru tine am fost doar o aventură

locuiește-mă

mi-am privit corpul – o casă
din ce în ce mai nelocuită;
mica prispă ondulată de soare
abia dacă mai poate duce greutatea unei pisici;
în crăpăturile din tencuială par a se descifra
magnitudinile cutremurelor care i-au vizitat pereții;
acoperișul, pesemne păcălește ploaia să
o ia la vale că altfel nu văd cum ar reuși
cu toate țiglele alea lipsă;
geamurile au nevoie de un consult oftalmologic urgent;
interiorul e atât de plin de păianjeni încât aceștia
au început să prindă în plasa lor doar păianjeni;
camerele – aceste mici atrii și ventricule
circulă în întreaga casă un aer
stătut în care încă persistă
un iz de clementine și colinde nespuse;
duse sînt vremurile de glorie ale acestei case.

ți-am privit corpul – o doamnă
cu brațe superbe, trecută de prima tinerețe,
în căutarea unei case de locuit.

doar noi doi

hai să mergem undeva
să fim doar noi
Istoria arde de nerăbdare
să ne aibă printre eroi

hai să fugim departe
de lumea asta dezlănțuită
Liniștea se parfumează cu chanel no5
doar-doar i-om cădea în ispită

hai să zburăm
dincolo de nori
Speranța bălește după
un nou model de cocori

să ne aruncăm în ecranele
televizoarelor pline de roz
ale lui Optimism care ne propune
să jucăm totul pe-un loz

așteptare

a trecut ceva timp
de când te-ai ridicat
și, trecând prin privirile celorlalți
ca un băț prin elemenții unui calorifer
dring dring dring dring dring dring
te-ai dus la baie, lăsându-mă cu întrebarea
și dacă nu se mai întoarce niciodată?
a trecut ceva timp
în paharul meu, câteva musculițe
și-au întemeiat deja o familie,
chelenerul care mi-a luat comanda
nu mai lucreaza aici și poate nici
fiul lui. aș mai comanda o bere
dar barul e în paragină,
scaunul tău e ambalat într-o tăcere adâncă,
gata să fie trimis într-un magazin de antichități.
a trecut ceva timp
oare cât pipi poți să faci? îmi trece prin cap
în timp ce îmi pun ochelarii pe masă.
oricum nu mai vedeam bine cu ei,
cred că între timp mi-au crescut dioptriile.
a început să ningă cu fulgi mici, metalici,
iar eu sînt tot în tricoul ăsta cu mona lisa.

apropie-te

apropie-te, nu-ți fie frică de acest fâșâit asurzitor,
nu e un început de furtună,
prognoza meteo pentru interiorul meu
spune că urmează o vreme extraordinară pentru iubit;
apropie-te, nu te teme de acest fâșâit,
sînt doar cei 18.000 de fluturi
din stomacul meu
care bat nervos din aripi
când întârzii să apari

apropie-te, nu te speria de bubuielile astea teribile,
nu e nici un război în mine,
străzile sufletului meu sînt populate de
cele mai pașnice emoții
apropie-te, nu-ți fie frică de blestematul ăsta de bubuit,
e doar inima mea
care bate un pic mai tare
și mai repede
când te simte în preajmă

romantism apocaliptic

eram doar noi patru.
tu, eu, și cele două cocktailuri.
A, ba nu. eram cinci.
mai era și acel sentiment nedefinit.
ar fi trebuit, poate, să plecăm atunci.
Dar n-am plecat. Am fost acolo când
vântul a spart ziua în mii de cioburi
care ne-au intrat în ochi.
am apucat să vedem cum
soarele însângera stâncile pe care stăteam.
marea mușca plină de turbare malul,
de nicio supradoză antirabică nu mai putea
să-l facă bine.
norii își tăiaseră pesemne venele
umplând orizontul de portocaliu.
întunericul s-a închis deasupra noastră, fără zgomot,
ca un capac de coșciug scump.
stelele s-au aprins ca niște lumânări de lux.
Of, și doar am avut de la început sentimentul
ăla nedefinit că totul se va termina prost.

țandările

astă-noapte s-a auzit un zgomot în casă.
un zgomot de obiect spart.
m-am trezit, destul de speriat, încercând să-mi dau
seama de unde se auzise. parcă din camera de dincolo
dar parcă din baie, sau, poate, din hol?
am cautat în toată casa, dar n-am găsit
nimic. abia azi-dimineață, gandindu-ma la tine
am realizat că într-un singur loc
n-am căutat. în mine.
acolo, în zeci, sute de cioburi
zăcea ea, inima mea. sute de cioburi
care mai ascuțite, care mai marunte,
toate palpitând în același ritm. le-am strâns
cu grijă, să nu se rătăcească vreunul.
mi-ai făcut inima țăndari. of,
dacă ar exista un loc pe lumea asta
unde să găsesc câteva clipe
de liniște să o pot lipi la loc.

prima dată

n-o să mai pot iubi vreodată
cum am iubit prima dată
ca un măr, sau, mai bine, ca o pară
ce nu mai are același gust când muști a doua oară

atâta stângăcie, atâta curiozitate
atâtea lacrimi, atâta nedreptate
atâtea creste, atâtea rovine,
cum nicio alta iubire nu va mai conține

oh, ce n-aș da să-nvăț din nou să merg pe bicicletă
să descopar iubirea ca pe o noua planetă
să pot despături tremurând un bilețel
pe care scrie și eu simt la fel

când apari tu

când apari tu, fluturii se îmbracă de seară
libelulele se ciocnesc cap în cap
vântul, distrat, scapă frunza din gheară
iar mistreții sar din proțap

când apari tu, valuri verzi inundă copacii
căprioarele uită drumul spre casă
râmele sapă canale de le iau dracii
să-ți iasă în cale, a pădurii din mine crăiasă

patul Universal

ești la kilometri departare de mine
îmi vine să-ți spun tot ce nu ți-am spus
(chestii pe care nu le-a observat nici cel de sus).
Ești departe, îți simt lipsa în fiecare por,
mă simt mai departe de tine ca de ideea de zbor
te-ai dus tocmai în partea cealaltă,
într-o lume mai albastră, mai înaltă.
Eu citesc, tu dormi, sîntem pe alt fus orar
în somnul tău nici că ai habar.
Ce cauți la celălalt capăt de lume
unde nu se aude cand te strig pe nume?
Of! când am cumpărat mobila, n-am știut că aleg
un pat cât Universul întreg

după ce toți călătorii au plecat

pe peronul care sînt
unii uită un cuvânt
alții – ambalaje goale
și resturi emoționale;
nu puțini sînt ăia care
lasâ dâre de blazare;
alții-aruncă mucuri de speranță
sau firimituri de eleganță.
Am găsit șoapte nespuse,
mormăieli, oftaturi, tuse,
lacrimi lungi, de complezență,
colete cu insistență,
nebunii răcoritoare
sau doar urme de picioare.
pana-n ziua-n care tu
ai uitat un da și-un nu.