Ivcelnaiv

iuibrea, iubriea, iubiera

iburiea e tot iuibre, orcium.
chair dcaă e o iubire exmepalra, de dicițnoar
sau, dimoprtivă
una așa, mai irubie, tot iuibre ramaen.
chair dcaă e o iubre inocplemta
sau o iubiuere pera pilnă,
tot aujgne în inmia nosartă.
o ptuem înețleege și o puetm trăi pnâă la caăpt
pnetru că, șitm să recnuoatșem o iuirbe după cum
îcnepe și dpuă cum se tremină.
altfel, imina se închdie, sesnul dipsare și
iubirea deivne aiurebi,
aidcă de nelțînees.

test grilă

Îndrăgostit fiind, dacă te tai la braț îți curge
a. un curcubeu
b. o turmă de idei
c. o eprubetă cu secunde
d. un litru de planuri roz
e. o baltă de senzații
f. niciun pic de sange

tabelul lui Iubireev

fiecare iubire are undeva
prin vastele sale interioare
câte un laborator de chimie, esențial în procesul
de îndrăgostire. când intri în el
încă se mai simte mirosul înțepător
al ultimelor experimente, iar tabla e plină
de urmele unor reacții chimice (majoritarea exoterme).
într-un colț, tabelul lui Iubireev umple un perete
cu binecunoscutele sale elemente chimice:
Mângâieziu, Săruțiu, Alintin, Flirtoniu, Înaripen,
Energin, Cântoniu & Dansmiu…
doar halatele și celelalte echipamente de protecție
lipsesc cu desăvârșire – îndrăgostiții n-au
timp de pierdut cu precauțiile.
în laboratorul de chimie al îndrăgostelii
se lucrează cu ochii închiși.

de ce se îndrăgostesc femeile

undeva, foarte adânc în interiorul lor
femeile au acest ceas biologic
care ticăie. tic tic tic tic tic tic tic tic
tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic
tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic
atât. nu le obligă, nu le șantajează,
nu le pedepsește. doar ticăie.
amintindu-le ceva ce niciuna dintre ele
nu-și mai aduce aminte, dar niciuna dintre ele
nu poate uita: că specia depinde de ele.
la limită, omenirea poate merge mai departe
fără bărbați. femeia are 51% din acțiuni la S.C. Viața S.A.
să ne întrebăm de ce femeile vor să devină mame
e ca și cum ne-am întreba ce le face pe omizi
să se transforme în crisalide. și pe crisalide in fluturi.
nu ne ajută. dar tic tic tic putem înțelege
de ce au atâta nevoie să dea muzica emoțiilor
mai tare, încât să acopere acest ticăit insuportabil,
poate chiar respingător pentru un bărbat.
pe scurt, femeile se îndrăgostesc pentru că le
e teamă că, altfel, ar putea muri. specia.

de ce se îndrăgostesc bărbații

undeva, în adâncul lor, ei înca sînt vânători.
au trecut prea puține mii de ani ca ei să fi putut uita asta.
nu doar siguranța, liniștea sau masa de prânz
atârnau de succesul lor la vânătoare.
viața lor atârna de asta.
ei bine, cuvântul e sulița timpurilor noastre.
iar el poate răpune încă mai eficient.
căci cine a mai văzut ca sulița să convingă prada
să-l urmeze de bună voie pe vânător spre casă?
și, bineînțeles, mai e mândria bărbatului-vânator
de a aduce pe umăr, acasă, cel mai frumos exemplar.
de a-l pătrunde și de a-l tranșa în bucăți
pe care să le poata cuprinde.
iar apoi, această umană dorință de a mânca la nesfârșit
aceeași carne bună, fragedă, suculentă.
dar asta este deja despre de ce înșală bărbații.
între timp, să reținem că bărbații se îndragostesc
nu doar de foame, ci pentru că, altfel, le e teamă că ar muri.

bichonul

iubirea e, câteodată, atât de caraghioasă
ca doi oameni care țin împreună, în brațele lor,
un bichon și se plimba așa pe străzi, pe la metrou,
prin cafenele, fără să-i dea drumul o clipă

iubirea nu e ca o pizza

iubirea nu e ca o pizza
pe care o împarți celor dragi și la un moment dat
se termină. nu putem rămâne fără iubire.
iubirea e, dimpotrivă, un mănunchi de baloane
de diferite culori, forme și dimensiuni,
în funcție de relația de iubire.
câte un balon pentru fiecare persoană pe care o iubim.
cu cât avem mai multe baloane în mână
cu atât mai probabil ca ele
să ne ridice până la
al nouălea cer.

iubirea e abstract

iubirea e zbor,
către cea mai frumoasă destinație de vacanță
a minții
iubirea e secunda când dinții
lui de lapte mușcă cu sete din mărul ei
dând naștere unei nevinovate idei

iubirea e nor
pe care pasul lor
se odihnește după atâta umblat
(că cine știe cât s-au căutat)

iubirea e un polover atât de anchor
încât măcar pentru câteva secunde
el lasă privirea ei să-i inunde
cele mai neștiute firide
ale inimii lui sătula de atâtea lichide

iubirea e un amplu cor –
toate celulele care-o compun pe ea
se pun de acord să cânte mozart sau vreo manea
pentru singurul lor spectator
că așa e-n amor,

iubirea e în ea, în el, în tine,
dar nu vă poate aparține

dacă iubirea ar avea un corp,

doamne, ce satulă ar fi de toate privirile,
degetele, răsuflările
care o pipăie prin cele mai intime părți
în copilăreasca încercare de a afla ce are pe dinăuntru;
dacă iubirea ar avea un corp,
ar fi stăpânit de o scârbă viscerală față de toți poeții ăștia
care își fac mâna pe ea, în anticamera consacrării,
gâdiland-o cu mâinile lor fine, de poeți,
doar-doar o scăpa vreo metaforă
pe care să n-o mai fi auzit nimeni;
dacă iubirea ar avea un corp,
acesta ar fi plin de cicatricile greșelilor noastre
atât de plin încât și cicatricile ar fi pine de cicatrici;
daca iubirea ar avea un corp,
atunci acesta ar învăța să alerge doar ca să poată fugi
cât mai departe de noi când împlinește 12-13 ani.
dar iubirea chiar are un corp,
privește-te cu atenție.

nu mai suport să te văd plângând

nu mai suport sa te vad plângând, cerule,
ai ochii iubitei mele și exact genul ei
de nori deasupra capului când visează.

nu mai tuna și fulgera, așa face și ea
în timp ce florile și ciocolata din mâinile mele
se udă până când din ele rămâne doar o intenție

nu mai turna cu găleata, exact așa face și ea
când își face curat prin suflet
de ne face leoarcă pe noi, toți, dimprejurul ei

nu mai picura chinezește pic pe gândurile pic omului pic
de nu mai pic pic pot să mă adun pic pic
să-i spun că pic pic o iubesc pic

iubire minus iubire egal

iubirea mi-a dat:
bucuria de a fi, copii, câteva superbe femei,
o plajă pe care în loc de nisip, erau idei,
multe nopți în care nu m-am uitat la stele
pietrele alea de pe suflet, destul de grele
un submarin
cu păsări plin
un număr necunoscut de mângâieri perfecte
de ce să nu recunosc, câteva defecte
zeci de motive să-mi iubesc nevasta
o pizza mare ca să nu mai gătesc în sear’ asta
sentimentul că pot zbura
un pic mai sus decât pasărea
liniștea

iubirea mi-a luat:
bucuria de a fi, copii, câteva superbe femei,
o plajă pe care în loc de nisip, erau idei,
multe nopți în care nu m-am uitat la stele
pietrele alea de pe suflet, destul de grele
un submarin
cu păsări plin
un număr necunoscut de mângâieri perfecte
de ce să nu recunosc, câteva defecte
zeci de motive să-mi iubesc nevasta
o pizza mare ca să nu mai gătesc în sear’ asta
sentimentul că pot zbura
un pic mai sus decât pasărea
liniștea

de aceea nu iubesc
ca să dau sau ca să primesc

fiicelor mele

voi sînteți două persoane
pe care le-am întâlnit colindând prin vagoane
în acest tren al vieții
care tocmai trecu de stația tinereții

voi sînteți două planete
cu cercei, inele – assez cochete
în acest univers micro în care cometele
au coadă, deci se aseamănă cu fetele

voi sînteți doi pinguini, două suricate,
sau doi ponei, depinde la ce desene animate
ne uităm împreuna, în serile în care
vântul mătură toamna prin parcare

voi sînteti două prințese, marionete, păpuși
căutând perechea cu care vă potriviți ca două mănuși
eu sînt o parte dintre firele nevăzute
care vă leagă de viitoarea pereche pe neștiute

voi sînteți două luni (rotunde mari și grele)
ce luminează-n fiecare seara cerul lumii mele
făcându-mă să simt melancolia
pe care-o simte față de tristețe, veselia

voi sînteți două copile
din fericire, nu foarte docile,
eu sînt cel căruia, puțin suparată,
îi poți spune când nu ești de acord cu el, hai ma, tată

un gelato

am ieșit din burta avionului ca dintr-o cezariană
și, renăscuți, am început să ne acomodăm cu aerul italiei.
bella italia.
am plecat spre gară, ținându-ne atât de strâns de mână
încât domnul de la casa de bilete
ne-a și întrebat daca vrem un bilet sau două,
mai știi?
puțin obosiți, am coborât, nu înainte de
a încurca bagajele cu cele ale celuilalt cuplu
din compartimentul nostru, care părea
un pic mai fericit ca noi.
apoi, în timp ce brazii gâdilau soarele
cu vărfurile lor, de se înroșise complet, am ajuns.
pe tine te durea spatele.
așa că ne-am așezat de parcă urma ca asfințitul să
ne dea o veste importantă.
acolo, în fața castelului, pe pajiște,
unde albinele bâzâiau despre o viață mai bună
tu m-ai luat de mână
și m-ai privit în ochi. are pupilele atât
de rotunde că n-aș ști să i le desenez,

m-am gândit. mă așteptam să mă ceri de bărbat
sau să-mi spui că ești gravidă,
dar tu m-ai întrebat foarte serios
dacă mergem să mâncăm un gelato.

spirit prevăzator

în noaptea când ai vrut să pleci
(aveai picioarele atât de reci)
te-am implorat să stai până în zori
doar n-o să mori, nu? n-o să mori

tu m-ai mințit, cu glasu-ți pisicesc
și-n ale tale brațe m-ai lăsat să ațipesc;
apoi, discret, având ca martor numai luna
ai dat să pleci, probabil pentru totdeauna

noroc că eu ca un adevărat și-ndrăgostit bărbat,
prevăzător, îți aruncasem hainele în cadă la-nmuiat.

m-am îndrăgostit de tine m-am îndrăgostit de tine

la început ne doream aceleași lucruri
la început ne doream aceleași lucruri
aveam aceleași vise
aveam aceleași vise
ne plăceau aceleași acadele
ne plăceau aceleași acadele
nopțile, ne sclipeau în ochi aceleași stele
nopțile, ne sclipeau în ochi aceleași stele
apoi, fără să ne dăm seama
apoi, fără a ne da seama,
azi o conjuncție
mâine un adverb,
ba un substantiv
sau un pronume
am descoperit cât de diferiți sîntem
am înțeles ca pentru tine am fost doar o aventură

locuiește-mă

mi-am privit corpul – o casă
din ce în ce mai nelocuită;
mica prispă ondulată de soare
abia dacă mai poate duce greutatea unei pisici;
în crăpăturile din tencuială par a se descifra
magnitudinile cutremurelor care i-au vizitat pereții;
acoperișul, pesemne păcălește ploaia să
o ia la vale că altfel nu văd cum ar reuși
cu toate țiglele alea lipsă;
geamurile au nevoie de un consult oftalmologic urgent;
interiorul e atât de plin de păianjeni încât aceștia
au început să prindă în plasa lor doar păianjeni;
camerele – aceste mici atrii și ventricule
circulă în întreaga casă un aer
stătut în care încă persistă
un iz de clementine și colinde nespuse;
duse sînt vremurile de glorie ale acestei case.

ți-am privit corpul – o doamnă
cu brațe superbe, trecută de prima tinerețe,
în căutarea unei case de locuit.

doar noi doi

hai să mergem undeva
să fim doar noi
Istoria arde de nerăbdare
să ne aibă printre eroi

hai să fugim departe
de lumea asta dezlănțuită
Liniștea se parfumează cu chanel no5
doar-doar i-om cădea în ispită

hai să zburăm
dincolo de nori
Speranța bălește după
un nou model de cocori

să ne aruncăm în ecranele
televizoarelor pline de roz
ale lui Optimism care ne propune
să jucăm totul pe-un loz

așteptare

a trecut ceva timp
de când te-ai ridicat
și, trecând prin privirile celorlalți
ca un băț prin elemenții unui calorifer
dring dring dring dring dring dring
te-ai dus la baie, lăsându-mă cu întrebarea
și dacă nu se mai întoarce niciodată?
a trecut ceva timp
în paharul meu, câteva musculițe
și-au întemeiat deja o familie,
chelenerul care mi-a luat comanda
nu mai lucreaza aici și poate nici
fiul lui. aș mai comanda o bere
dar barul e în paragină,
scaunul tău e ambalat într-o tăcere adâncă,
gata să fie trimis într-un magazin de antichități.
a trecut ceva timp
oare cât pipi poți să faci? îmi trece prin cap
în timp ce îmi pun ochelarii pe masă.
oricum nu mai vedeam bine cu ei,
cred că între timp mi-au crescut dioptriile.
a început să ningă cu fulgi mici, metalici,
iar eu sînt tot în tricoul ăsta cu mona lisa.

apropie-te

apropie-te, nu-ți fie frică de acest fâșâit asurzitor,
nu e un început de furtună,
prognoza meteo pentru interiorul meu
spune că urmează o vreme extraordinară pentru iubit;
apropie-te, nu te teme de acest fâșâit,
sînt doar cei 18.000 de fluturi
din stomacul meu
care bat nervos din aripi
când întârzii să apari

apropie-te, nu te speria de bubuielile astea teribile,
nu e nici un război în mine,
străzile sufletului meu sînt populate de
cele mai pașnice emoții
apropie-te, nu-ți fie frică de blestematul ăsta de bubuit,
e doar inima mea
care bate un pic mai tare
și mai repede
când te simte în preajmă

romantism apocaliptic

eram doar noi patru.
tu, eu, și cele două cocktailuri.
A, ba nu. eram cinci.
mai era și acel sentiment nedefinit.
ar fi trebuit, poate, să plecăm atunci.
Dar n-am plecat. Am fost acolo când
vântul a spart ziua în mii de cioburi
care ne-au intrat în ochi.
am apucat să vedem cum
soarele însângera stâncile pe care stăteam.
marea mușca plină de turbare malul,
de nicio supradoză antirabică nu mai putea
să-l facă bine.
norii își tăiaseră pesemne venele
umplând orizontul de portocaliu.
întunericul s-a închis deasupra noastră, fără zgomot,
ca un capac de coșciug scump.
stelele s-au aprins ca niște lumânări de lux.
Of, și doar am avut de la început sentimentul
ăla nedefinit că totul se va termina prost.