Ivcelnaiv

floarea de magnolieu

o parte din mine a murit demult
alta a amuțit, oricât aș vrea eu s-o ascult
pe alta am strâns-o atât de tare în lesă
că a trebuit s-o las la altă adresă
mai e partea pe care am pierdut-o la partaj
și încă una pe care am pus-o gaj
într-o investiție emoțională
care m-ar fi făcut, oh! atât de bogat.
dar a venit recesiunea emoțională, ce păcat!
a mai fost o parte care n-avea rost
și când s-a prins, dusă a fost
partea teribilistă și-a spart capul de nori
latura gri e într-o închisoare de culori
mai e partea veșnic nemulțumită
căreia i se pare mereu că e urmărită
(deși eu nu mai știu cu să scap de ea
și ea nu și nu vrea)
ultima a plecat partea pesimistă
care era convinsă că în ritmul ăsta nu mai rezistă.

și după ce m-am despărțit de toate astea, cu greu
am rămas eu
floare de magnoliu
îmbrăcată în roz doliu

săgeată sînt, salcie caut.

sînt o săgeată trasă din arc
acum multă vreme
în căutarea unei ținte perfecte
căreia să-i străpung inima

vârful meu e făcut dintr-un aliaj
de sinceritate, voie bună și curaj
care a despicat destule trunchiuri
dar n-a găsit nicio inimă

sînt o săgeată singură, ca toate săgețile,
încercând să evit pădurea asta de oameni;
aerul din jurul meu mă salută cu un zbârnăit
de fiecare dată când schimb direcția

sînt o săgeată încă veselă –
de câteva zeci de ani cutreier văzduhul
în căutarea unui suflet de culoare verde
atât de puternic încât să mă opresc,
atât de cald încât să mă topesc,
un suflet mare să încap în el cu totul,
să-l pătrund exact în centru,
fără ca din el să curgă nici măcar o lacrimă,
dar să obțin maximum de puncte

sînt o săgeată.
tu îmbracă-te în salcie și dă-te cu parfum de singurătate,
pune-ți în păr mâțișori de adevăr și dreptate,
așază-te de-a curmezișul existenței mele
când ne vom întâlni, o să se-audă până la stele

la capătul lumii mele

(infinitul există doar în afara noastră.
interiorul omului e finit,
ca și existența noastră.
cu toții începem și ne terminăm undeva)

Eu am ajuns la capătul meu.
era frig și senin. bătea un vânt rece
care amesteca mirosurile de comprese sterile,
garam masala și stele.

în față mi-a apărut un tip cu frontală.
mirosea a oxigen și a speranță,
și se ținea așa, mai la distanță.
o fi dumnezeu, mi-am zis.

tipul cu frontală mi-a vorbit
și atunci am realizat că nu e dumnezeu.
avea vocea prea blândă.
nu era nici tata.
am fost atât de confuz, că am bănuit că sunt eu.
nu eram nici eu.
după o vreme, tipul s-a recomandat – era din timișoara.
corpul lui era slab, mai degrabă un suport discret pentru suflet.
de fapt, pentru suflete – al lui și al celorlalți.
cum sînt suporturile pentru pălării, doar că pentru suflete.
respira bine, atât de bine că toate particulele de aer
și-ar fi dorit să treacă prin plămânii lui.
pe cap avea mereu un fes, ca să-și păstreze căldura.
nu se știe niciodată când găsești pe cineva
care sa aibă nevoie de o extra-pătură emoțională.

așadar, la capătul lumii mele
am intalnit un tip cu frontală, din timișoara,
care mi-a zis să merg mai departe, că nu acolo e capătul lumii mele.
și să beau multă apă pe drum.

femeia

femeia e motiv de război și pace
e muză, bodyguard, sfântă și vraci,
e la capătul sexy al lui vino-ncoace
(mai ales când e plină de draci)

femeia e îmbracată în intenții bune, ca mama,
și lasă-n urmă un parfum de flori de joc
inima ei pompează prin vene, continuu, drama,
în timp ce poartă inima lui la chei, pe post de breloc

pisică e femeia și tare-i place ghemul vieții,
ziua întreaga se joacă, distrată, cu dânsul,
ascuțindu-și gheruțele pe haina tristeții
pare ca exista dinadins ca să ne coloreze râsul

iar bărbații, ei bine, continuă să existe
din ce în ce mai mult integrați în decor –
căci femeile au nevoie de cineva să insiste
să le convingă de cât de bune sunt dumnealor

amâinare

mâine
o să mă întind pe pâine
ca un unt, o margarină
sub dulceața ce-o să vină

mâine
o să mă dezbrac de câine
o să fiu iară pisică
să am vieți, să nu am frică

uite, mâine, îți promit
recunosc tot ce-am greșit,
mă fac luntre, punte, soare,
stea mă fac, stea căzătoare

însă azi
când în ochi tu mi te scalzi
lasă-mă să nu clipesc
că nu vreau să te rănesc.

cu ea și numai cu ea

cu ea și numai cu ea
puteam avea
cele mai adânci tăceri,
puteam să tac de azi până ieri

cu ea și numai cu ea
puteam trăi
cele mai lungi tristeți,
recordul fiind de șaiprezece dimineți

cu ea și numai cu ea
puteam pune
în cuvinte atâta ură
încât aerul lua foc când ne ieșeau pe gură

cu ea și numai cu ea
puteam dărâma
într-o singură noapte
un taj mahal din zece mii de șoapte

cu ea și numai cu ea
puteam ajunge,
după toate trăirile astea grele
să ne iubim cu fundul pe nori și tălpile pe stele

fă-te, fă-mă, fim

fă-te țărm, eu mă fac mare
și să vezi îmbrățișare

fă-te măr, mă fac eu evă,
mușc din tine pân’ la sevă

fă-te piatră, să fiu apă
ce în carne-ncet îți sapă

fă-te frunză, să-ți fiu ram
biserică, să-ți fiu hram

fă-te cerc, să-ți fiu eu rază
fii deșert, să îți fiu oază

planetă fii, eu – univers
fii muză, tu, să te fac vers

tears in my coffee

you slammed the door over my hopes
you locked them in
tied with strong ropes
to what has been
if you’d looked back
you would have seen
the ropes were loose
you, my ex queen

i’ve got tears in my coffee
and they won’t go
why i still drink it
i don’t know

my wounds get better
day by day
my clouds scatter
fading away
but words won’t come to me
like they used to come
when love made us be
to music, dad and mom

i’ve got tears in my coffee
and they won’t go
why i still drink it
i don’t know

i’m learning now to live alone
if thirsty, i will drink my sweat
if hungry, i will eat my bone
if horny, i will fuck regret
but if it’s music what i’ll need
you left me with no other choice
than have a hit of weedest weed
and play guitar without a voice

{humming&guitar solo}

iuibrea, iubriea, iubiera

iburiea e tot iuibre, orcium.
chair dcaă e o iubire exmepalra, de dicițnoar
sau, dimoprtivă
una așa, mai irubie, tot iuibre ramaen.
chair dcaă e o iubre inocplemta
sau o iubiuere pera pilnă,
tot aujgne în inmia nosartă.
o ptuem înețleege și o puetm trăi pnâă la caăpt
pnetru că, șitm să recnuoatșem o iuirbe după cum
îcnepe și dpuă cum se tremină.
altfel, imina se închdie, sesnul dipsare și
iubirea deivne aiurebi,
aidcă de nelțînees.

test grilă

Îndrăgostit fiind, dacă te tai la braț îți curge
a. un curcubeu
b. o turmă de idei
c. o eprubetă cu secunde
d. un litru de planuri roz
e. o baltă de senzații
f. niciun pic de sange

tabelul lui Iubireev

fiecare iubire are undeva
prin vastele sale interioare
câte un laborator de chimie, esențial în procesul
de îndrăgostire. când intri în el
încă se mai simte mirosul înțepător
al ultimelor experimente, iar tabla e plină
de urmele unor reacții chimice (majoritarea exoterme).
într-un colț, tabelul lui Iubireev umple un perete
cu binecunoscutele sale elemente chimice:
Mângâieziu, Săruțiu, Alintin, Flirtoniu, Înaripen,
Energin, Cântoniu & Dansmiu…
doar halatele și celelalte echipamente de protecție
lipsesc cu desăvârșire – îndrăgostiții n-au
timp de pierdut cu precauțiile.
în laboratorul de chimie al îndrăgostelii
se lucrează cu ochii închiși.

de ce se îndrăgostesc femeile

undeva, foarte adânc în interiorul lor
femeile au acest ceas biologic
care ticăie. tic tic tic tic tic tic tic tic
tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic
tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic
atât. nu le obligă, nu le șantajează,
nu le pedepsește. doar ticăie.
amintindu-le ceva ce niciuna dintre ele
nu-și mai aduce aminte, dar niciuna dintre ele
nu poate uita: că specia depinde de ele.
la limită, omenirea poate merge mai departe
fără bărbați. femeia are 51% din acțiuni la S.C. Viața S.A.
să ne întrebăm de ce femeile vor să devină mame
e ca și cum ne-am întreba ce le face pe omizi
să se transforme în crisalide. și pe crisalide in fluturi.
nu ne ajută. dar tic tic tic putem înțelege
de ce au atâta nevoie să dea muzica emoțiilor
mai tare, încât să acopere acest ticăit insuportabil,
poate chiar respingător pentru un bărbat.
pe scurt, femeile se îndrăgostesc pentru că le
e teamă că, altfel, ar putea muri. specia.

de ce se îndrăgostesc bărbații

undeva, în adâncul lor, ei înca sînt vânători.
au trecut prea puține mii de ani ca ei să fi putut uita asta.
nu doar siguranța, liniștea sau masa de prânz
atârnau de succesul lor la vânătoare.
viața lor atârna de asta.
ei bine, cuvântul e sulița timpurilor noastre.
iar el poate răpune încă mai eficient.
căci cine a mai văzut ca sulița să convingă prada
să-l urmeze de bună voie pe vânător spre casă?
și, bineînțeles, mai e mândria bărbatului-vânator
de a aduce pe umăr, acasă, cel mai frumos exemplar.
de a-l pătrunde și de a-l tranșa în bucăți
pe care să le poata cuprinde.
iar apoi, această umană dorință de a mânca la nesfârșit
aceeași carne bună, fragedă, suculentă.
dar asta este deja despre de ce înșală bărbații.
între timp, să reținem că bărbații se îndragostesc
nu doar de foame, ci pentru că, altfel, le e teamă că ar muri.

bichonul

iubirea e, câteodată, atât de caraghioasă
ca doi oameni care țin împreună, în brațele lor,
un bichon și se plimba așa pe străzi, pe la metrou,
prin cafenele, fără să-i dea drumul o clipă

iubirea nu e ca o pizza

iubirea nu e ca o pizza
pe care o împarți celor dragi și la un moment dat
se termină. nu putem rămâne fără iubire.
iubirea e, dimpotrivă, un mănunchi de baloane
de diferite culori, forme și dimensiuni,
în funcție de relația de iubire.
câte un balon pentru fiecare persoană pe care o iubim.
cu cât avem mai multe baloane în mână
cu atât mai probabil ca ele
să ne ridice până la
al nouălea cer.

iubirea e abstract

iubirea e zbor,
către cea mai frumoasă destinație de vacanță
a minții
iubirea e secunda când dinții
lui de lapte mușcă cu sete din mărul ei
dând naștere unei nevinovate idei

iubirea e nor
pe care pasul lor
se odihnește după atâta umblat
(că cine știe cât s-au căutat)

iubirea e un polover atât de anchor
încât măcar pentru câteva secunde
el lasă privirea ei să-i inunde
cele mai neștiute firide
ale inimii lui sătula de atâtea lichide

iubirea e un amplu cor –
toate celulele care-o compun pe ea
se pun de acord să cânte mozart sau vreo manea
pentru singurul lor spectator
că așa e-n amor,

iubirea e în ea, în el, în tine,
dar nu vă poate aparține

dacă iubirea ar avea un corp,

doamne, ce satulă ar fi de toate privirile,
degetele, răsuflările
care o pipăie prin cele mai intime părți
în copilăreasca încercare de a afla ce are pe dinăuntru;
dacă iubirea ar avea un corp,
ar fi stăpânit de o scârbă viscerală față de toți poeții ăștia
care își fac mâna pe ea, în anticamera consacrării,
gâdiland-o cu mâinile lor fine, de poeți,
doar-doar o scăpa vreo metaforă
pe care să n-o mai fi auzit nimeni;
dacă iubirea ar avea un corp,
acesta ar fi plin de cicatricile greșelilor noastre
atât de plin încât și cicatricile ar fi pine de cicatrici;
daca iubirea ar avea un corp,
atunci acesta ar învăța să alerge doar ca să poată fugi
cât mai departe de noi când împlinește 12-13 ani.
dar iubirea chiar are un corp,
privește-te cu atenție.

nu mai suport să te văd plângând

nu mai suport sa te vad plângând, cerule,
ai ochii iubitei mele și exact genul ei
de nori deasupra capului când visează.

nu mai tuna și fulgera, așa face și ea
în timp ce florile și ciocolata din mâinile mele
se udă până când din ele rămâne doar o intenție

nu mai turna cu găleata, exact așa face și ea
când își face curat prin suflet
de ne face leoarcă pe noi, toți, dimprejurul ei

nu mai picura chinezește pic pe gândurile pic omului pic
de nu mai pic pic pot să mă adun pic pic
să-i spun că pic pic o iubesc pic

iubire minus iubire egal

iubirea mi-a dat:
bucuria de a fi, copii, câteva superbe femei,
o plajă pe care în loc de nisip, erau idei,
multe nopți în care nu m-am uitat la stele
pietrele alea de pe suflet, destul de grele
un submarin
cu păsări plin
un număr necunoscut de mângâieri perfecte
de ce să nu recunosc, câteva defecte
zeci de motive să-mi iubesc nevasta
o pizza mare ca să nu mai gătesc în sear’ asta
sentimentul că pot zbura
un pic mai sus decât pasărea
liniștea

iubirea mi-a luat:
bucuria de a fi, copii, câteva superbe femei,
o plajă pe care în loc de nisip, erau idei,
multe nopți în care nu m-am uitat la stele
pietrele alea de pe suflet, destul de grele
un submarin
cu păsări plin
un număr necunoscut de mângâieri perfecte
de ce să nu recunosc, câteva defecte
zeci de motive să-mi iubesc nevasta
o pizza mare ca să nu mai gătesc în sear’ asta
sentimentul că pot zbura
un pic mai sus decât pasărea
liniștea

de aceea nu iubesc
ca să dau sau ca să primesc

fiicelor mele

voi sînteți două persoane
pe care le-am întâlnit colindând prin vagoane
în acest tren al vieții
care tocmai trecu de stația tinereții

voi sînteți două planete
cu cercei, inele – assez cochete
în acest univers micro în care cometele
au coadă, deci se aseamănă cu fetele

voi sînteți doi pinguini, două suricate,
sau doi ponei, depinde la ce desene animate
ne uităm împreuna, în serile în care
vântul mătură toamna prin parcare

voi sînteti două prințese, marionete, păpuși
căutând perechea cu care vă potriviți ca două mănuși
eu sînt o parte dintre firele nevăzute
care vă leagă de viitoarea pereche pe neștiute

voi sînteți două luni (rotunde mari și grele)
ce luminează-n fiecare seara cerul lumii mele
făcându-mă să simt melancolia
pe care-o simte față de tristețe, veselia

voi sînteți două copile
din fericire, nu foarte docile,
eu sînt cel căruia, puțin suparată,
îi poți spune când nu ești de acord cu el, hai ma, tată