în mijlocul imensităţii de nisip incandescent
născutu-sa didina – o floarea-soarelui pitică;
singură, deprimată, se-ntrebă cu glas strident
care-ai mâncat seminţe prin deşert, nenică?

vilma e mică şi albă, pufoasă
cu ochi mici, negri, de jucărie
genul perfect de pisică de casă,
cu aspect nou-nouţ, ca din cutie

viaţă tihnită, pernuţe de puf…
ţinură cu toate până-ntr-o zi
când zdrang tronc bang buf
căzu de la 8 şi de asfalt se izbi

căzu în picioare, normal, dar de la şoc
simţi o intensă nevoie de a face un pipi;
şi începu să caute cu disperare un loc
peste dealuri şi văi, peste mări şi câmpii;

se ţinu ea ce se ţinu, dar fiind obişnuită
să facă pipi fin, discret numai şi numai la nisip
ajunse în deşert vai de ea, murdară, lihnită
cât ai zice “sauvage sex on an abandoned ship”

care va să zică nu ii fu prea uşor
mai mult, sări în spate ca arsă, inocentă, uimită
când încercă să păşească în noul decor
zicându-şi ia uite, aştia ţin tăviţa de nisip pe plită

fane, ursul panda super pofticios
a primit în poştă un plic misterios
venit tocmai de pe plaiuri africane -
era o invitaţie de două persoane
pentru cel mai mare desert
moment în care lui fane îi fu cert
n-avea cum chiar el să nu fie acolo
deşi neavând cu cine, o să meargă solo;
şi cu biletul la Morgana Airlines în botic
în câteva ore ajunse la adresa de pe plic
când colo, ce să vezi, cât te uitai în jur
era numai şi numai nisip din cel mai pur;
privind din nou pe invitaţie, fane îşi zise, fiert
pff, de la o diacritică lipsă mă topesc eu prin deşert…

abia târziu de tot, spre dimineaţă
nina, o cârtiţă cam petrecăreaţă,
cu o sticlă de vin pe jumătate goală
la subraţ şi luat-un pic de “oboseală”
plecă de la party-ul de inaugurare
a Uniunii Cârtiţimii Vizionare;
şi, cam pe trei cărări, pardon, galerii,
se duse-n căutarea unei tutungerii;
trecu pe lângă rădăcina de tomată,
apoi coti pe sub cea mare, înnodată
a plopului ce străjuieşte drumul principal,
o luă pe galeria de centură, pe lângă spital,
şi o croi în jos chiar pe sub vie…
în fine – să vezi tu ce grozăvie -
pesemne că afumată cum era
sigur a încurcat ceva, cumva,
cert e că s-a trezit nina noastră în deşert
cu ochii mici, mici şi-o sticlă de vin fiert;
mahmură, mustăci – hm, ori am stat prea mult la soare
ori, hm, am găsit o scurtătură fără trafic către mare;

printr-o stranie şi nefirească-mprejurare
fane – cameleonu-ajunse în deşertu-ăl mare
debusolat – ce putea să fac-al nostru tip?
îşi schimbă cât ai clipi aparenţa în nisip;
dar vai! spre nenorocul lui trecu un camion
al unei firme de clepsidre – Clepsidron
care, vezi dumitale, venise după marfă
şi cât ai zice (nu ştiu ce-mi veni) – eşarfă
împachetat în tone de nisip, fane fu ridicat pe dată
şi aruncat în spate, fără milă, sub jegul de prelată;
de-aici încolo, fane nu mai ştiu nimic de el
şi slava domnului – n-ajunse temelie de castel;
buimac şi transpirat, sleit, închis, înclepsidrat
o să vă ia cu mirare, dar vă zic – fane a scăpat;
ideea i-a venit, nu mă-ntrebaţi de unde
dar cert e că s-a prefăcut cu totul în secunde.

o cămilă şi puiul ei stăteau la coadă
la o doamnă care vindea limonadă;
micuţa cămiluşă, pe numele ei angela,
se tot foia pe-acolo făcând-o pe rebela
maică-sa, obosită şi uşor nervoasă
îi spuse c-o trimite singură acasă;
angela-i zise că ar pleca acum chiar ea
dar nu suportă singurătatea;
da’ ce iubito, ştii tu ce înseamnă?
îi răspunse amuzată cămila-doamnă;
da, normal că ştiu, că nu-s aşa de infantilă
singurătatea-i o cămilă lângă nici o cămilă

un pui de crotal cam sâsâit
pe nume Sssebi, cum aţi bănuit
ziua, în amiaza mare
ieşi să îşi ia de mâncare
oferta nefiind prea bogată
înfometat, se hotărî pe dată
uite un rac – sssă-l fac pane sssau friptură?
mmm… simţi o ploaie abundentă-n gură
racul de-un rosu-aprins văzându-se deja antreu,
simţind că viaţa lui atârna de-un fir de tupeu,
răcni peste umăr, cum se dădea cu spatele prin deşert
hai frate, nu mă mai enerva şi tu, nu vezi că-s fiert?

la margine de oază scorpionul spiridon
se pişa gânditor, la baza unui pom
lângă el veni cu paşi mici un beduin,
işi ridică veşmântul, să se pişe şi el puţin

ţâfnos, scorpionu-şi zise – pfui, să fiu al dracului
ori m-a bătut soarele-n cap, ori te am în vârfu’ acului;
sări într-o clipită să-l inţepe, dar beduinul cu agilitate se feri,
îl luă de ceafă, şi-aşa ajunse spiridon al nostru, pe discovery.

în deşertul cu mult soare
azi a dat prima ninsoare;
de la fulgii de zăpadă -
fu o-ntreagă debandadă:

primarul de deşert făcu apel
la beduini – să nu mai circule defel;
abandonate-n trafic, cămilele oprite
clipeau cu greu din ochi, nedumerite

crezând că naşte, o zebră-nzăpezită între oaze
sună la 112 , dar se dovedi că avea doar gaze
iar dromaderilor mai mari, peste trei tone
le fu interzis să circule în anumite zone

un om de zăpadă fu atacat de un scorpion
înfometat, care-i fură de la gât un medalion
fata morgana trebui să poarte mănuşi şi fular
şi fu văzută de aproape de un urs polar

normal, televiziunile titrară până seara târziu
antena d – deşertul sub dezastrul codului portocaliu
realitatea deşertului- suntem sub asediu,
iar tvd1 – incredibilă catastrofă de mediu;

nehotărât, examinând ofertă după ofertă,
sătul de situaţia asta destul de incertă,
leopardul nicodim hotărî să-şi petreacă vacanţa,
nu, nu în spania, italia, nici grecia sau franţa,
ci chiar în marginea deşertului, la plajă
unde de cum ajunse se lăsă cuprins de vrajă;
şi lăfăindu-se pe un şezlong împărătesc
cu ochii semi-nchişi îşi spuse cu accent moldovenesc:
şi linişti şi ghini ie aşea, întins la soari
când, vrrr goni pe lângă dânsul un safari;
scuturându-se de praf, îşi spuse cu oarece prestanţă
ntz ntz şi-nsiamnă să vii la un loc cu tăţi turiştii în vacanţă

un fluture cu imprimeu floral
cam aiurit şi supraponderal
ce răspundea la numele gilbert
făcu el ce făcu şi se pierdu-n deşert

norocu-i scoase-n cale o cămilă cu freză aurie
el profită şi o-ntrebă naiv – “scuzaţi… o florărie?”
din număratul paşilor, un pic cam deranjată
cămila îi răspunse destul de îmbufnată;

fluturele gilbert porni greoi în direcţia indicată
şi-n faţa unui cactus ajunse, cu fruntea asudată;
însă, ce crunt spectacol pentru privirea-i istovită
căci singura floare de cactus era proaspăt ofilită;

se prăvali-n nisip, căzu de pe picioare
murind îmbălsămat de razele de soare;
cactusul mormai – ia uite, ai naibii fluturi beţivani,
aştia nu ştiu c-avem deschis doar o data la 50 de ani?

poate-o fi fost de la atâta soare
de la o clipă de defocusare
un side effect cauzat de deshidratare
sau, cine ştie, de la liniştea asurzitoare,
dar cactusului i se făcu brusc de-nsurătoare;
pusese ochii pe o fată frumuşică foc,
morgana – îi zicea, de ea se-ndrăgosti pe loc
relaţia-ncepu să meargă, se văzură o vreme zi de zi
dar – să vezi şi să nu crezi, când să facă nunta – ea lipsi;

în jur – nici urmă de răcoare,
îndelung bătut în cap de soare
setea vrând să şi-o potolească
cocoaşa de apă prinse s-o golească;
dar cum era clocită, săracul dromader
îşi zise cu obidă – no, tre’ să-mi iau un frigider;