Ivcelnaiv

dispariție

n-ai mai fost văzută udând florile
sânii tăi nu s-au mai mângâiat cu zorile

tu, mamă a răniților, n-ai mai ieșit să-i pansezi pe eroi
iar doamna avram zice ca n-ai mai fost nici la ghena de gunoi

privighetori îți cântă-n geam, dar tu nu-l mai deschizi
muncitorii de pe șantier zadarnic pândesc trotuarul, cupizi

unde ești, alo, hei, uuuu, unde ești, unde ești
vuiesc firele de iarbă pe care puteai să pășești

posibilele cuvinte pe care puteai să le zici
cu timpul se fac din ce în ce mai mici

dacă erai cometa care trebuia să lovească pământul
am fi fost cu toții fericiți, îți dau cuvântul

dar nu ești; și n-ai mai fost văzută nici măcar pe balcon
sau pe net, sau la o țigară; nu răspunzi la telefon.

Ce s-a întâmplat și unde ești, știu prea bine
dar crezi că merită să te închizi în halul ăsta în tine?

problemă pentru acasă

Există două lumi.
Lumea din interiorul tău și cea din afară.
Oricât de mult ai vărsa din lumea ta interioară
în cea exterioară, nu reușești s-o umpli.
Rămâi o picatură într-un ocean, cum s-ar spune.
Invers, lumea noastră interioară poate
asimila oricât de mult din cea exterioară.
Nu ne mai săturăm de lumea exterioară.
Motiv pentru care obișnuim chiar să spunem că, din păcate
viața e atât de scurtă.
Există două lumi.
Care dintre ele e mai mare?

cea mai curioasă dintre muze

cât o să mai scrii iv,
m-a întrebat una dintre muze
cât?
cât

o să scriu până n-o să mai scriu,
o să cânt;
afon cum sînt,
într-o zi o să strâng în braţe
cuvintele aşa tare, încât vor cânta

o să scriu până când
dacă-mi pui în față o foaie şi-un pix
o să vreau să desenez;
deşi o fac ca un adult care n-a avut
acuarele când era mic.

o să scriu până când
o să dau afară din gând
tot; şi singurele cuvinte pe care
le vei putea scoate de la mine vor fi
nişte interjecţii

o să scriu
până se face târziu
până cuvintele mele vor ajunge la capătul
ultimei pagini din ultimul caiet din ultima
librărie din ultimul oraş de pe pământ.

înţeleg

de ce nu vii, de ce nu vii
să facem repede patru copii
de ce nu vii, de ce nu vii
să-ţi suflu în ureche ce nu ştii
de ce nu vii, de ce nu vii
să ne iubim în feluri mii
de ce nu vii, de ce nu vii
să ne diluam în varii aporii
de ce nu vii, de ce nu vii
să facem munţii-dealuri, şi apoi câmpii
de ce nu vii, de ce nu vii
de ce nu vii, prea bine ştiu, vai-vai
nu vii de frică c-o să vrei să stai

filozofica dilemă

când te-am văzut, am rămas pesemne cu gura căscată
şi am înghiţit un fluture
de noapte;
acum, de fiecare dată când apari
se aprinde în mine o lumină care
îl agită teribil şi începe să se izbească de pereţii de mobilele de podeaua de geamurile interiorului meu
flup-flup, flup-flup, inima îmi bate mai tare
tu îmi spui că oricum n-are cum să trăiască
prea mult, e un fluture efemer
dar ce e mai efemer,
o viaţă de fluture?
o viaţă de om?

d ec edec ed e ce

afară sînt douăzeci de grade
şi totuşi pare mai frig
de ce pare mai frig
pentru că bate vântul
de ce bate vântul
pentru că e un bătăuş
de ce e un bătăuş
pentru că e frustrat
de ce e frustrat
pentru că n-a fost iubit
de ce n-a fost iubit
pentru că nu te-a întâlnit
de ce nu te-a întâlnit
pentru că ştie cât sînt de gelos
când îţi umblă cineva prin păr.

ce bine că sînteţi prin zonă onă nă

tare vă mai mulţumesc,
dar să ştiţi – mă tot gândesc,
cred că n-am prea mult habar
cum să mă fac foarte clar –
io vroiam să ştiu de fapt,
mai exact şi mai exact
dacă e vreo rubrică la care
să renunţ făr’ de-amânare
sau vreun gen de nu-i pe plac
ca să ştiu cum, ce să fac 🙂

hei, e cineva acolo colo olo lo?

mai nici un abonament
aproape nici un comment,
i-atâta linişte
la iv pe mirişte
nici nu mai ştiu
v-o mai place ce scriu
de fapt,
mai exact
un disaster check,
că simt că mă-nec
cu propriile-mi cuvinte
ca un beţiv cuminte
cu figură bonoma
în propria-i vomă,
deci foarte pe scurt
timp de-un iaurt
care e poezia
rubrica sau fantezia
lipsită de inspiraţie şi noroc
care nu v-a stimulat deloc?