suferinţa e o pelerină veche
de ploaie, la nevoie o iei pe tine
să te apere de ploaie,
de zoaie,
de lacrimi,
de apa din aer,
din cer,
din copaci,
de flegme,
dar niciodată de lacrimile tale;

suferinţa e o pelerină veche
de ploaie, cândva galbenă
la modă printre
proaspăt despărţiţi
masochişti,
supărăcioşi,
neadaptaţi,
ghinionişti
şi mai ales tineri îndrăgostiţi
cum eram şi noi, iubito

n-avem ce face cu două, mă gândeam
s-o dăm pe aia de se purta pe vremea noastră
încheiată în faţă în două suspine
unul pentru ea, unul pentru tine.

sînt mai rău decât câinii;
seducători purtători ai unei boli care nu iartă,
ei se învârt printre noi nestingheriţi și
atenţie! cei turbaţi nu diferă prin nimic
de cei normali: au tot două antene,
tot șase picioare cu care simt gustul
iar mușcătura lasă un semn minuscul,
mai mic chiar decât cel al unui sărut. Boala
ajunge în sânge instantaneu; subiecţii
acuză fluturări intense în zona stomacală,
ca și cum ar avea prizonieri în stomac un stol de fluturi
care se zbat să iasă. Manifestările uzuale includ
stări ciclice de agitaţie și prostraţie
precum și tendinţa de a scrie poezioare
despre dragoste și fluturi.

îndeplinesc orice dorinţe la o paritate
convenabilă, zic eu, de peştişor de aur
mai exact – trei la unu, şi îţi fac de toate
rog seriozitate, ofer discreţie de minotaur

trebuie doar să mă ţii între sâni
să transpir la capătul unui lănţişor
şi să îmi picure-n ureche ce îngâni
în serile când, despletită, faci amor

cam asta e; şi de va fi să fie greu
să ştii că o să strâng din dinţi;
sper să exişti, eu te aştept mereu
să-mi sufli-n tamplă cele trei dorinţi.

astăzi, la colţul străzii mele, la butic
au băgat Candoare, produs nou, la plic
unei doamne între două vârste, supărată
i-a fost oferit ca rest, dar l-a refuzat pe dată

un puştiulică – şi el în faţa mea, la coadă
şi-a încolţit rapid mămica într-o ambuscadă
a dat femeia să-i explice că, probabil, e plin de chimicale
dar finally, i-a luat Candoare, că risca super-istericale

între timp, mi-am amintit – au şi-o reclamă pe televizor
o chestie cu o înmormântare la care plouă îngrozitor
vine unul cu recensământul, vede mortul care zâmbeşte
Candoare. Zâmbeşti, deci exişti! şi pac! îl socoteşte.

Ce să mai, mi-am luat Candoare şi-am ieşit pe stradă
i-am dat un strop unui câine şi puf! avea covrigi pe coadă
am ademenit cu ea doi cai verzi de pe pereţii unei brutării
şi mi-am facut pe facebook trei sute de prieteni – toţi copii

Aşa că, asta e, avem şi-aici, pe blog la iv publicitate:
vă recomand Candoare, dar, atenţie! în doze moderate
căci bineînţeles, are şi câteva efecte secundare,
dar despre ele – în pauza publicitară viitoare.