Ivcelnaiv

oul sau găina

cum n-aveam habar
că e-n cuibar
am speriat o găină
de-a lu’-o vecină

acum, găina ma cotcodăcește
rotund, mustrător, oul mă privește
iar eu nu înțeleg cine
s-a supărat primul pe mine.

poezie de adormit oameni mari, mijlocii și mici

undeva, pe o pajişte

o focă jonglează
cu o minge de plajă
un-doi
trei-patru
cinci-şase
şapte-opt
mustăţile stau aşa ţeapăn şi drept
de parcă ar face ceva înţelept

o turmă de oi sacre, în şir indian
sar gardul în curtea unui profan
bhee
bhee
bhee
bhee
cea care sare behăie, dar atât de discret
că nu e clar dacă ţi se pare sau a făcut-o concret

opt elefanţi cu pulovăr anchior,
se dau pe o pânză de păianjen, nepăsător
huţa-huţa
hâţ-hâţ
huţi-huţi
huţ-huţ
și pentru că nu se rupea sub greutatea dumnealor
au mai chemat încă unul, hai, dormi, somn ușor

unde se duc piticii de pe creier când se duc

un pitic dansa pe creierul meu
şi pentru că se credea dumnezeu
a mai chemat înc-un pitic

doi
doi pitici dansau pe creierul meu
şi pentru că aşa se-ntamplă mereu
au mai chemat înc-un pitic

trei
trei pitici dansau pe creierul meu
şi cu spirit gregar, deprins de la teveu
au mai chemat înc-un pitic

patru
patru pitici pe creierul meu
dansau zgomotos, şi cu tupeu
au mai chemat înc-un pitic

cinci
cinci pitici dansau fluf-fluf pe creierul meu
şi tot depănând amintiri din liceu
au mai chemat un pitic

şase
şase pitici neobosiţi dansau pe creierul meu
şi nu ştiu ce le-a venit, dar instantaneu
au mai chemat înc’un pitic

şapte
şapte pitici dansau pe creierul meu
îmbrăcaţi rogvaiv, caraghios curcubeu
şi până să zic of! ce păcat
alba ca zăpada a venit şi i-a luat

autoironie de culoare oranj

sînt o pasăre
cu conştiinţa atât de curată
gândurile mele
încap lejer în tigva atrofiată

sînt o pasăre
am câte un ochi pe o parte
aşa că nu voi putea
citi nicicând ca lumea o carte

sînt o pasăre
aerul mă împinge în sus, către zenit
cu o forţă egală
cu îndrazneala de a face ce mi-e menit

sînt o pasăre
mă hrănesc cu privirile voastre invidioase
penele mele
sunt din acest motiv atât de lucioase

sînt o pasăre
care zboară doar înainte
aripile mele
bat şi ridică în aer cuvinte

sînt o pisică
îmi cer mii de scuze pentru deranj
mi-era foame
şi-am halit o pasăre gălăgioasă de culoare oranj.

pseudorapsodii de seara

Seară, seară, of of lungă seară
eşti aşa de albăstruie şi diluată,
că-mi vine să te pun în călimară
da’ ştiu că te-ai evapora pe dată.

Seară, seară, tu şi paşii tăi de vată…
când ziua stă să ne lase cu ochii-n soare
tu nu te vezi, iar după – eşti deja-noptată,
de năuceşti toţi mugurii ce dau în floare

Seară, seară, cocoşată de aceeaşi întrebare:
auzi, ce-avem în sear’asta de mancare?
plină de pofte şi de nervi dansând pe aţă,
de sprâncene încordate şi priviri în ceaţă.

Seară, seară, ai şi tu o viaţă…
scurtă cât anorexica de dimineaţă
cât un fluture buimac de noapte
cât ale primelor mozoale şoapte.

Seară, seară eşti aşa plină de mister
că se aude pân’ la mine, la parter
unde tot stau şi-mi chinui capu’
de eşti frumoasă foc sau urâtă ca dracu’.

aseară m-am întâlnit cu bătrânul

în faţă la florărie
lângă doamna durdulie
stă un pechinez roşcat
de la care-am cumpărat
un buchet de flori de câmp
cu un ambalaj cam tâmp
cum mergeam pe drum cu ele
la chioşcul cu acadele
mă întâmpină un nene
c-un baston atins de vreme
n-ai flăcăule un leu
ajută-te-ar dumnezeu?
i-am strecurat în mâna creponată
bancnota de un leu soioasă şi uzată;
din pleoapele-i ce n-ai fi zis că sînt pereche
ca nişte jaluzele hârşâite de la o casă veche
clipi uşor în semn de mulţumire,
şi îmi căzu în braţe fără de simţire;
cum paltonul bătrânului senil
se potrivea cu ambalajul vernil
al florilor – i le-am pus în braţe
a deschis ochii, s-a grăbit să le-nhaţe
şi să înfulece avid din ele
am luat şi eu – nu erau rele,
deşi se cam lipeau petalele de dinţi –
eu mă scobeam, el înjura de sfinţi
de la atâta exaltare sau, pardon
poate doar pentru c-avea palton
boabe din ce în ce mai mari
îi apărură printre perii rari –
o transpiraţie frumos mirositoare
şi cum bănuiam – cu gust de floare;
după masă fiind, ne era cam sete
aşa că sub ochii mari ai câtorva fete
am turnat-o în paharele de plastic cu striaţii
şi am avut aşa, ca din senin, câteva revelaţii;
după ele aveam cu vreo cincizeci de ani în plus
tipul mi-a dat bastonul lui şi m-am şi dus
spre casă, unde între timp aveam patru copii
şi o iubită cu păr lung-lung şi gene străvezii;
i-am zis – iubito, scuze de întârziere
m-am mai lungit cu dumnezeu ăsta la o bere;

visul unei nopţi de vară, nu chiar noapte, mai pe seară

cum stăteam aseară pe canapea
şi decorticam nişte gânduri
mici,
bum-bum! aud nişte bătăi în uşă;
era o emoţie puternică,
bine făcută
de la poliţia sentimentelor, se recomandă ea
şi dădu buzna înăuntru;
în spatele ei – câteva boabe de transpiraţie
îmbrăcate în uniformele lor translucide
şi o aritmie cardiacă pirpirie
şi cam neîndemântecă;
bănuiesc ca ştiţi de ce sîntem aici,
şi nici una, nici două – jbaf! jbaf!
doi pumni în stomac, apoi m-au pus cu faţa
la pământ, mâinile la spate, crrrc, mi-au închis
cătuşele neputinţei şi au început să scotocească
prin casă
şi dă-i şi răscoleşte şi caută, şi sub conştient
şi pe după noptiera cu trăiri ascunse
mi-au sfâşiat pasiunile, au întors cu fundu’n sus
toate simpatiile,
iar eu în tot timpul ăsta clipeam nedumerit
măturând gresia cu genele
permiteţi să raportez, tipul se pare că e curat
mai căutaţi, a venit răspunsul, sec
nu se poate să n-aibă nimic,
nici o frustrare, o uricică, ceva
nişte urme de antipatie…
şi au ţinut-o tot aşa, nu ştiu cât,
dar mie mi s-a părut nesfârşit;
când au plecat, târziu, m-am trezit pe canapea
meciul se terminase
bătuse brazilia, greu
iar ulterior am aflat –
s-a dat la televizorul ăsta mic pe care
îl am în cap,
ca ale naibii gânduri, alea micile
făceau parte din Mişcarea pentru Libertatea Gândurilor
şi mă furaseră şi mă închiseseră
la subsolul unui vis cu ochii deschişi
doar ca să ceară recompensă
o idee.

the sad story of tomtom

tom i-un băieţel care n-aude prea bine
(mai ales când e ceva ce nu-i convine)
de aceea toată lumea îl striga tomtom
asta – până ieri când a căzut din pompom

tomtom rămase acum cu noi sechele –
începu să fie dependent de acadele
acum doar cu ceva dulce îi captai interesul
asta – până-n zori când i-a făcut de hac excesul

tomtom nu mai aude acum deloc
şi nici acadelele nu-i mai plac – ioc
acum doar priveşte spre tavan, parcă-ngândurat
asta – până mâine seară când va fi înmormantat

galileo, mai lasă-ne, frate!

dora – o pasăre colibri
se simţea aşa… cam gri
şi în a ei nimicnicie
avu în cap o fantezie

cum ar fi să mă ridic drept în zbor
deasupra ăstei tufe şi să nu mai cobor?
fată, niciodată să nu zici niciodată,
îi zise-o prietenă mai înciudată

dar dora, mititica, idealistă şi încăpăţânată
se ridică din tufa de zamioculcas pe dată
însă – imensă-i fu minusculei surpriza
de a crezut că cine ştie? a luat-o briza?!

sub ea decorul se schimbă rapid
în locul tufei apăru brusc un zid
apoi o plajă c-un resort baban
şi imediat după – marele ocean

apoi zări drept sub ea un pici
gălbui la faţă şi cu ochii mici
urmară întinderi de apă nesfârşite
şi teritorii nisipoase, de soare pârjolite

şi cum tot fâlfâia dora tot pe loc în zbor,
răcni – opriţi pământul, că vreau să cobor
hei, oameni buni am ceva măreţ să vă zic
am ameţit, opriţi-l, please, că mă oftic

şi iată cum inima emoţionatei colibri
prinse a bate şi mai tare, până când muri;
ce nu ştia e că marele galileo galilei
avea sa-i fure câteva dintre idei.

ce-a fost mai intâi – oul lui columb sau găina care a mancat râma care a descoperit lumea?

foarte probabil la fel ca şi mine,
aţi fost şi sînteţi victime senine
ale unor maeştri dezinformatori
în legatură cu ai lumii descoperitori

columb, diaz, vasco da gama
din pagina-mi iese cardiograma
acum că ştiu tot adevărul
pe mână se ridică părul;

dar, hai istoria să n-o lungesc
mai bine repede să povestesc:
în 1153, în urma epidemiei de holeră
asia fu descoperita de o râmă aventurieră!!!

dânsa-şi croi drum pe sub pământ
unde văzu cu ochii, până când
din micul ei sătuc ciumat din europa
s-a trezit direct în altă lume – hopa!

„ya uite, spre exemplu, la ochyy ăstuy domn
parcă numai ce s-a trezyt dyn somn
şy palid e, şy-y îmbrăcat neconvenţyonal…”
atât a apucat săraca să noteze în jurnal

şi nu vom şti ce altceva a fermecat-o
că a venit o găina şi a decapitat-o;
pe mormântul ei, simbolic, stă şi astăzi scris:
te vom yuby mereu, dragă Fyfy L. Onys –

(căci râmele – nu cred că ştii
urăsc din tot sufletul litera „i”
de ce? e simplu de-observat –
că-i ca o râmă cu capul tăiat)

noroc cu râma dolofană pe numele ei seby
care mi-a zis adevărul despre multe trebi
promit şi mâine noi dezvăluiri
despre-ale lumii mari descoperiri,
sandra?

declaraţie de avere interioară

doamnelor, domnilor,
vă salut naiv ciopor,
în astă seară,
la o ţigară,
m-am gândit niţel
şi mi-am pus un ţel –
ce mai tura-vura,
îmi depun candidatura
pentru funcţia de preşedinte
şi mă jur pe cele sfinte
că voi sluji întreg electoratul
şi de duh săracul, şi bogatul
da’nainte, cum se cere –
iată ce îmi e avere:
posed nişte terenuri infinite
pline de lucruri nepovestite
o vilă uriaşă, de neam prost
în care umblă gândurile fără rost,
iar la parter
un atelier
de manufacturat vise
cu ferestrele deschise
(director de vânzări i-o libelulă
din păcate cam credulă)
lângă, ar mai fi un prăfuit şopron
în care zac curcubeul şi-un sotron,
mai am un înger păzitor hain
care se vaită că doarme cam puţin,
o buburuză
care-mi e muză,
prin buzunare
mai am o boare,
două chinchille cam neghioabe
care îmi suflă versurile alea slabe,
o colecţie de icoane pe care o donez
din când în când la rubrica recomandez
şi-o emotivă, mult iubită păpădie
de care-s îndragostit, dar ea nu ştie;
având în vedere cele prezentate
sper să mă alegeţi în unanimitate.

o bârfă scurtă

fată, vreau să-ţi spun ceva
da’… nu zici la nimenea…
astăzi de cum am venit
cu cine m-am întâlnit?
cu fratele mătuşii tipei
aia din parc, cu shar-pei
cu care se întâlnea
blondul de la cafenea
nu, nu ăla cu pălărie
şi ochi verzi, din pizzerie
celălaltul cu gipan
ăla de-apăru-n cancan
de braţ cu nepoata
tipului cu îngheţata
cum care? ăla de ne-a comandat
îngheţata şi-a plecat
când eram noi pe terasă
de erai tu anxioasă
că trebuia să te sune
tipul ăla, nu dau nume
ăla, dragă plin de glume
care te-a umplut de spume
că s-a combinat cu ela
aia de-i spuneau gazela
aia de cum intra un barbat
se punea pe-amuşinat
săraca, până l-a cunoscut
pe ala de peste prut,
în fine ştii ce mi-ai zis?
c-am rămas pe interzis –
cică blonda aia ‘naltă
de-a lasat-o ricky baltă
la party-ul de revelion
s-a tuns, dragă, cu breton
ştiu, ştiu, era greu de ghicit
bine, pa, te-am pupăcit;

g.b. & j.k. were here

aş fi scris despre doi infractori moderni
tinerei, plini de pistrui şi deloc terni
pe numele lor giani bernoulli şi judy krantz
şi despre al întâmplarilor nebunesc lanţ,
iluştrii spărgători de bănci de prin parcuri
puseseră sedentarii de peste tot pe arcuri
şi de o moară de vânt, victimă a unui descânt
care o luase razna şi nu mai vroia să moară de vânt
v-aş mai fi zis şi de adela cea debusolată,
o tânără cometă zurlie şi nepieptănată
dar am lenevit până târziu
şi n-am prea avut chef să scriu

sorry, kid, i’ve accidentally dropped your storybook into the thought blender

a fost cândva, demuuuult, demult tare
o tânără prinţesă cu nasul cam mare
era toată îmbrăcată-n alb, plină de voioşie
şi tot timpul avea pe cap o scufiţă roşie;

nu era singură la părinţi, avea patruzeci de fraţi
toţi ajunseseră nişte hoţi, albi cu negru pătaţi;
într-o zi o doamnă-n vârstă şi machiată prost
veni să-i fure şi să-i dea lui bej-împărat contra cost

zis şi făcut, îi încărcă într-o dubiţă
dar slava domnului, tânăra domniţă
lăsă în urmă-i un şir de boabe de fasole
ca să-i fie mai simplu s-o găsească lui manole;

manole, iubitul ei, mare meşter la palat
numaidecat îi ajunse pe covoru-i fermecat
dar şoferul dubei mai isteţ din fire
era chiar greuceanu îmbrăcat în mire;

mai departe, ca-n filmele lui john woo
fu rost de bătaie… apăru şi passepartout,
dar cu toţii înlemniră când apăru cel mai dur –
winnetou cel roşu, cu al său excalibur…
(felicitari, radu)

trei la cin’zeci de mii sau 2 lei bucata


am văzut-o exact, fără putinţă de tagadă

stând lâng-o staţie de-autobuz de peste stradă;

era îmbracată fain, viu colorat, ca din revistă

avea nişte ghiocei în mână şi-o figură tare tristă

traversând, cu gândul s-arunc o privire mai atentă,

am reuşit să îi surprind căutătura somnolentă

tunsă cam cu ciobul, ciufulită, parea fugită de printr-un azil

şi-unde mai pui – era stropită toată pe pantalonii ei vernil ;

în jurul ei era bine, un pic mai cald şi parcă

simţeam cum un bătăios deja-vu mă-ncearcă ;

era Primăvara; şi dracu’ ştie, se gândea probabil

să vândă ghioceii şi să fac-un ban neimpozabil.

aseară, la loto, a fost extras soţul meu

primul extras e pasiune, apoi obezitate şi chelie
prognatism, astm şi ultimul de azi – melancolie;
ce-ar fi ca săptămânal, la loterie
în loc de numere, din maşinărie
să se extragă bile pe care-i scris cu arial
un feature de om – ar fi demenţial!

numai gândeşte-te puţin: blonziu, cu strungăreaţă,
bine făcut, zgârcit, smead, se scoală greu de dimineaţă;
câştigătorul ar trebui să vină cu dovezi şi acte
şi poate umfla potul doar cu ce-i el, peste noapte;
şi dacă respectivul nu există, până se inventează
măcar ştii că bărbatul visurilor tale nu există, şi se reportează;