Ivcelnaiv

picnic

iarba crește
apa curge
pasărea zboară
înca o pasăre zboara
frisbeeul plutește
câinele aleargă
fluturii flutură
iarba crește
stăncuța cârâie
vânticelul suflă
norii se mișcă
iarba crește
timpul trece
îl salut dând din cap

243884

acest poem nu merită un nume
îi tatuez pe frunte 243884 și îl trimit
în lume. o adunătură de cuvinte să poarte
ca nume o adunătură de cifre.
rușine, 243884. tu nu conții niciun gând,
așa cum conțin celelalte poeme.
nicio idee atât de surprinzătoare, atât de înaltă
pe care vreun poet să fi făcut păcatul
de a încerca să închidă în cușca unor cuvinte.
nevolnicule 243884, tu nu conții nici vinovăție
nici iubire, nici suspin. ni-mic.
exiști dar nu ești.
sau, mai bine, ești.
ești o vată pe băț din care nu a mai rămas nici măcar bățul.
ești o rândunică nenăscută
ești un nimeni, un… un… 243884

alfabeticodobaturapsodiabolica

între foșnetulburător al frunzecilor se aude un tril
de codobaturămasăracuța de ea, singură.
am ascultatent cânteculuit de
măiestriabsolută, de rapsod,
cu careușea, repetând același suneted, rotund,
aproape identic, să creeze un nesfârșit alfabet.
am realizatunci ce diabolic de simplu
ar fi să ne spunem totul
folosind un singur sunet et t

magazinul de cadouri pentru copii

intrați, vă rog, îndrăzniți
să aflați ce vă doriți:

trompeta roșie care țipă mai tare „răsfăț”
ca un vânzător de acadele și vată pe băț
(e chiar pe acest raft, la mică înălțime,
ușor de ajuns pentru copilul din tine),

un rubik cube la mâna a doua, aspect impecabil
și bineînțeles, absolut nerezolvabil
cu toate greșelile pe care tu deja le-ai…
pentru copilul pe care o să-l ai

o găletușă cu un roz intens și permanent
(prezent și-n variantele ambiguu sau fluorescent
la pachetul promo – cu sita de separat binele de rău)
pentru vopsit visele copilului copilului tău

o nou-nouță praștie cu vorbe dulci
gen „hai că stau până te culci”
și alte magice cuvinte
pentru copilul care e deja părinte

sus, lângă mitraliera roz cu bune fapte,
aveți un mic picurător de tandre șoapte
ce se montează simplu, pe ureche,
pentru copilul care-ți e pereche

sau, poate, cartea goală, încă neapărută
ce așteaptă să fie umplută
cu nemuritoare povești
despre copilul care ești

exercițiu de încredere

sînt un tip foarte parolist. și foarte discret.
poți avea în mine toată încrederea
poți sămi spui orice secret, în orice ureche,
îmi poți da fiori,
ții dau mereu înapoi.
nam înșelat încrederea nici măcar cu cineva
de încredere. lasămi pe treptele sufletului
ceva ce numi aparține și nu mil voi însuși.
nici ca poet, să știi că nam furat în viața mea.
o cratima nam furat, deși, slava domnului, am avut ocazia.
uite, leam pus pe toate aici, la finalul poeziei
numărați, să nu ziceți că lipsește vreuna.
-.-.-.-.-.-.-.-.-

urmirare

urmele pașilor tăi,
unu’ bun și patru răi
dup-un drum lung și anevoios
m-au dus într-un loc așa de

dumnezEU

totul a început când pisica de pe pieptul meu
a început să-mi spună că sînt dumnezeu

mi-am dat seamă că așa e.
cine îi iartă greșelile? cine îi dă mâncare?
cine o mângâie? la cine se roagă ea să iasă pe balcon?
cine hotărăște soarta puilor ei?

așa că am început să fiu dumnezeu.
mi-am dat seama că pot influența timpul
din jurul meu, nu-mi mai doresc decât ce se întâmplă,
am început să-mi las barbă și să nu mai calc prin biserică.

copiii au fost un pic mai dificili,
contestând poziția mea de dumnezeu (știți, ei simt),
dar le-am aratat și lor cine e dumnezeu în casă.
mai rămâne să am o discuție serioasă cu pisica –
mă evită de când i se pare că mă iau prea în serios.

nereușită

ca o cuvertură mare
pufoasă, odihnitoare
ca un bloc vechi, decrepit
sau un crin cam veștejit

încerc să-mi definesc oboseala
din minte, poetic; dar nu reușesc.
și pe măsura ce-ncerc, fac greșeala
de a gândi și parcă mai rău obosesc

răul necesar

buzele sînt făcute să acopere
dinții, care sînt făcuți să mestece
mâncarea, care e făcută să ajungă
în stomac, care e făcut să se hrănească
cu fluturi și de aia câte o dată ne e rău
după ce mâncăm mâncare

planeta plantelor

daca plantele ar avea voce, ce nebunie completă
doamne, ce hărmălaie ar mai fi pe planetă

păi când stejarul,
îl știi, secularul
ar răsufla din rărunchi
cred că ne-ar doborî pe toți în genunchi

auzi nesfârșitele strigăte de moarte
care-ți umplu-ntreaga casă
ale zambilelor
din glastra de pe masă?

sau sardonicul hohot de râs
gros și masculin
al trandafirului
când te-ai înțepa într-un spin?

imaginează-ți cum ar face papura în vânt
sau geamătul de agonie
al porumbilor doborâți la pământ
sau via la cules de struguri, că doar e vie

doar tufănelele-ar muri
liniștite și parcă, optimiste
căci ele, bietele de ele
s-au născut deja triste

ziceri

ochi pentru ochi,
dinte pentru dinte
buze peste buză
încet, fără cuvinte

zarurile au fost aruncate
acum se odihnesc
în șanțul feselor tale bronzate

a greși e omenește
la cer se ridică
dintre coapsele tale
încet, un suflet de pește

nimic nou sub soare,
obrazului meu
îi e la fel de cald și de bine
în ale tale subsuoare

tot ce-i al meu duc cu mine
uite, mirosul de nuci verzi
din nări; ți-l dau, vezi să nu-l pierzi.

mai întâi a fost vocala

cred că pe atunci când omul nu era încă om
dar începea să fie,
a început să zică mai degrabă a, sau e,
sau u. cuvintele pe vremea aia cred că arătau așa –
auoeie, iaouo, ouai, le auzi?
însemnând, să zicem, apă, mâncare și iubire.
apoi, oamenii au început să aibă nevoie de
mai mult decât apă, mâncare și iubire
așa că au început să dubleze vocalele
formând cuvinte noi, din ce in ce mai complexe –
aaaiiiooaua, eeeoooaaiia, uuaeeiuuuueeooiaaaaau,
nu încercați asta acasă;
să zicem că însemnau roată, bronz și, mă rog,
ultimul era o înjurătură specifică – arză-te-ar focul ca pe fier.
apoi, oamenii au început să aibă nevoie
de mai mult
de și mai mult,
așa că și-au dat seama că fără consoane nu putem trai
la fel cum fără iubire nu putem trăi.
Pe de altă parte, să nu uităm nicicând – vocalele au fost acolo de la început;
așa că, în semn de respect pentru acest extraordinar echilibru,
au pus în te iubesc câte vocale, atâtea consoane

poveste din două-trei litere

ana are apă din lac.
dan vru să-i bea apa
dar nu-i luă apa din vas
ci-i bău tot din lac

acu’ ana nu mai are lac, dar puţ;
dan vru iar să-i bea apa
dar – bum, hop, buf, paf –
aşa cad din lac în puţ cei răi

acest poem e ca o ploaie rapidă de vară

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
. , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
. , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

plouă. semne ? de punctuaţie cad !! abrupt
ca un -) tunet.
fulgere luminează bolta cunoaşterii
fără sunet
cuvintele ies din mine şi se întind ca rimele
după ploaie
emoţiile se ridică precum aburul
din zăvoaie
soarele versului de final
zâmbeşte ca un hamal
care gata, boss, a terminat treaba
cărând secunde, aşa, pe degeaba.

poemul cifrelor

6 4 5 noua 2 1 6 6 4 4 1 3
5 1 6 3 3 7 8 8 7 7 9 2 zei,
5 2 6 9 8 fug 3 6 5 2 4 8 8
dupa 4 5 8 1 2 1 6 9 9 9 8 7
1 5 2 4 8 6 2 5 4 2 ei 4 5 9