Ivcelnaiv

oglinda din dulap

ai o oglindă
pe care o ascunzi în dulap,
un fel de seif emoțional în care îți ții
tot: fostele iubiri – corpuri golite
de dinainte să ți se așeze în brațe, grimase deznadajduite,
zâmbete false, discuții cu tine,
diminețile în care te rădeai la subraț,
machiaje ireproșabile, selfie-uri adorabile,
ba chiar și scene de sex.
prin această mărturisire îi avertizez
pe toți următorii tăi parteneri
să arunce un ochi în dulap înainte
să se îndrăgostească iremediabil de tine.
mie mi-ar fi fost foarte util să arunc un ochi
în acea oglindă. dar i-am aruncat pe amândoi.
și am ajuns un alt prizonier în ea –
unul dintre acele corpuri goale și moi

menționez că oglinda este puțin spartă într-un colț
de unul dintre iubiții care a vrut să fie
ambii parteneri dintr-un menage a trois

Comentarii

  1. cmp

    ocoleste izvorul spre care cararea-i facuta din urme de fiare si, chiar daca apa iti pare curata, sa nu bei din el niciodata!

  2. @CMP

    Ciudat mod de a privi lucrurile!
    Ceva in genul, doar imaculata este pentru tine. Poate asa o fi, poate ai dreptate, dar oare cel muscat de fiara nu are dreptul la o mangaiere?!

  3. cmp

    …dar nu e nevoie, neaparat, sa bea dupa fiara ce l-a muscat, ca memoria apei va strange si gura, si gustul de sange

  4. @cmp

    Vorbesti de memorie, dar memoria, vezi tu, nu la asta e buna. Memoria este data pentru evolutie….

  5. cmp

    ..nu m-am gândit doar la băieţi şi fete, ci şi la ceea ce se-ascunde-n unde: că tot ce, izvorând, a oglindit, ar corespunde unui tip de sete

  6. @cmp

    Dar si tiparele-s facute pentru a fi desfacute….

  7. oglinda din dulap | adelinca.

    […] Iv cel Naiv […]

Comentează