Ivcelnaiv

paleolitica iubire

iubito, nu ne-am întâlnit
de pe vremea când eram o mână de oameni
pe toată planeta,
nu te-am mai văzut de când am inventat focul
doar pentru că voiai să-ți aprinzi o țigară,
mai știi?
doamne ce păr frumos aveam amândoi
pe tot corpul, și cum ne iubeam între glaciațiuni…
hahaha, mai ții minte? ce-ai mai certat copiii când au
desenat mamuții aia pe pereții peșterii
de nu s-a mai luat niciodată cu nimic;
îmi amintesc perfect de tine. ești prima căreia i-am zis
u-bu-hu-buuu, bătându-mă cu pumnii în piept.

Comentarii

  1. instcris

    Mda, societatea a evoluat, acum oamenii isi declara o iubire ciuntita batandu-si unul altuia cu pumnii in ecranele lucioase, generatoare de caldura, opace,
    nici urma de hieroglife…

  2. Ra

    Așa de mult am dormit in clipita pământului?
    Ca s-au întâmplat Multe- de foc si de gheata…
    De atunci
    Si ce remarcabila evoluție…
    Desenele acclor mamuți ce nu ieșeau cu nimic
    Îmi plăceau nesfârșit.
    Si îmi amintesc si de copiii din acea vreme,
    Pe fiecare il chema Leonardo!

  3. a

    îmi amintesc perfect
    cu lux de amănunte
    de pe pereți orice defect
    și-alte lucruri de pe frunte

    și aveam copii talentați, de soi
    aveam un câine, sau chiar doi
    de se tot gudurau printre noi
    c-o sclipire de tăciune aprins în foi…
    …cred că era într-o joi

  4. @instcris

    Niciodata, nici un val de modernitate sau evolutie nu a afectat sufletele romantice, acele suflete care stiu sa iubeasca… Ele se comporta si se manifesta la fel, ca in vremurile in care singurele cuvinte cunoscute erau sunetele.

  5. un a

    nu prea văd evoluţia de astăzi unde-ar fi,
    căci gestul rămâne definitoriu oriunde s-ar ivi –
    în piept, pe taste, ori sus pe inelul lui Saturn
    adultu-şi declamă iubirea bătând cu un pumn.
    ce semnifică asta, niciodată n-am înţeles bine:
    „vreau să te convingi că te iubesc doar pe tine”??
    „încerc să smulg iubirea, din străfunduri să erupă
    bătând viguros cu pumnii, de pieptul să-mi rupă”??
    „în numele iubirii mă fac stăpânul tău,
    te iau, să-mi umpli-n piept al ne-mplinirii hău”??…
    mda, adultul n-a evoluat în simţire mai deloc,
    (doar c-aprinde ţigara de la brichetă şi nu direct din foc)
    tot mai crede că iubirea-i obiect posedabil prin troc.

    din fericire şi copiii au rămas tot la fel –
    deşi părinţii îi ceartă şi curăţă pereţii cu zel,
    ei încă mai desenează, fascinaţi, mamuţii din vise
    şi ştiu să-şi declare iubirea cu braţele larg deschise.

Comentează