Ivcelnaiv

vizită la muzeul expresiilor nefericite

nici nu începuse bine vizita
că s-a auzit acea explozie puternică.
noroc că nu erau speranțele mele cele spulberate,
ci ale unei doamne de lângă.
Domnul care mergea, concentrat la maxim,
pe o muchie de cuțit, a tresărit și dânsul, ba chiar
a sărit puțin calul care trecea pe lângă
și și-a băgat picioarele într-o
gălețică plină cu atmosferă incendiară.
Scena, de un dramatism incontestabil,
s-a petrecut sub ochii unui păianjen
a cărui viață atârna de un fir
ce cobora din tavanul muzeului.
Ce făcea păianjenul acolo?
Probabil facea sa fie bine,
pentru ca el n-a pățit nimic rău.
Am ajuns la urma urmei pe care o lăsasem
chiar în fața garderobei, când intrasem.
De acolo, am dat să ies într-un târziu
dar doamna cu speranțele spulberate
care între timp cred că facuse și o cadere
(avea genunchii foarte zdreliți)
mi-a zis că pot ieși doar peste cadavrul dânsei.
N-am văzut unde își ținea cadavrul,
(deși eram dispus să trec peste)
dar am convins-o să stea mai la dreapta,
în calea succesului. A fost fericită, mai ales că avea
o priveliște mai buna din punct de vedere moral.
În curte, mi-am suflecat un pic haina prea largă
pentru astfel de situații, și am trecut grăbit
de un grup de oameni care aveau părerile împărțite.
Brrr. Urât tablou. Mi s-a făcut milă de ei
așa că le-am dat ultima suflare.

Comentarii

  1. nu eu

    nefericite rau expresiile astea ale tale, ca toata lumea face exces de ele (si de multe altele ).

Comentează