Ivcelnaiv

16 poezii de iubire pe care mi le-aș fi scris mie dacă aș fi fost tu

8.
de când ai plecat
am început să bat la tobe.
Mi-am luat un profesor de percuție
și am început să învăț temeinic.
Cică prind destul de repede, tipul
a pronunțat chiar expresia „talent nativ”;
de curând am intrat într-o trupă,
cântăm alternativ, săptămâna asta
pe-aici, săptămâna cealaltă pe dincolo.
După fiecare concert oamenii ne aplaudă,
ne cer bisuri; eu sînt prima care iese la bis.
Solourile mele la tobe sînt foarte apreciate,
colegii de trupă pun entuziasmul meu pe seama
vârstei; eu știu că îl am doar pentru că
îmi imaginez că în locul tobelor ești tu.

Comentarii

  1. Anonim

    hm…daca am putea pocni din degete si sa uitam

  2. Mina

    De ai sti cat de mult ma regasesc in versurile astea..parca mi-ai citit gandurile…m-a marcat!

  3. Anonim

    si totusi, cele mai mari sanse sunt ca muzica sa fi ramas pentru ea
    teritoriul unde nimeni nu poate intra, nici macar tu

  4. ChGabriela

    Muzica, da…. umple golurile mai bine ca orice altceva:)

Comentează