Ivcelnaiv

sexul

azi e ambalaj muzical, ieri era muza în poezie
un sec, statistic M sau F pe-o bucată de hârtie
bravadă în centimetri, sau și mai tare, în inch
motiv de-ajuns acasă dimineaţa devreme, la cinci

catalizator de despărţiri, atunci când lipseşte
poate face o fată să se plimbe pe stradă c-un peşte
generator de „wow” sau „se întâmplă, stai liniştit”
drog nemilos, sub influenţa lui poţi ucide, orbit

sport pentru unii, pentru alţii sigura şansă
de a-şi face intrarea în vreo ermetică branşă
le dă pisicilor nebănuita, nocturna putere
de a imita bebeluşii prelung, din plăcere

încurajează fumatul, prin ţigara de după
dar şi cititul de miller, dacă te preocupă;
parte din aproape orice-njurătură
puţin mai obosit după fiece aventură

în grup, cu accesorii, extenuant, sălbatic,
sau leneş, pe tăcute, trist şi apatic
sexul va rămâne mereu motivul pentru care
un copil vrea să crească mai repede mare.

Comentarii

  1. femeidecasa

    Foarte faine versuri, imi place, cat de clar exprima ceea ce se intampla si cum vede lumea in ziua de azi sex-ul.

  2. Jteph

    Când eram puştan vroiam să cresc pentru că mi se părea fascinant să primeşti bani doar pentru că stăteai opt ore într-un loc.

  3. mitzaabiciclista

    sexul, motivul pentru care încep şi se sfârşesc toate. ce ne-am face fără sex? 🙂

  4. Anonim

    oricum, nu sex 🙂

Comentează