Ivcelnaiv

m-ai

m-ai ajutat să descopăr mirosul de alb
m-ai învățat să ascult ploaia
când e senin afară
și să cânt la o inexistentă chitară
m-ai dus la târg să-mi iau baterii noi
pentru caruselul amintirilor din copilărie
m-ai încurajat să mă pansez cu foi de hârtie
când din mine curge veselie
m-ai convins sa alerg în lungul drum către mine
oricât ar fi de plin de serpentine
m-ai învățat să las poemele neterminate
că cine știe ce se mai poate
întâmpla în tâmpla mea
poate chiar

i ☯ you

ai un aer cald, sărat
ca o briză de la mare
dar respiri un vânt uscat
ce-l răcește și pe soare

mersul tău e de zeiță
ce știe-a păși pe nori;
când te scoli ești o fetiță
ce calcă-n picioare flori

umbra ta mi-aduce aminte
că sîntem făcuți din noapte
și din zi – melanj fierbinte
de țipete și de șoapte

ochii tăi sînt două stele
dintr-o galaxie nouă
ce pot vesti vremuri grele
când ei fulgeră și plouă

buzele-ți pun pe figură
un zâmbet primăvăratic
dar sînt reci ca de sculptură
când ceva ți-e antipatic

îmi spui ceva deloc notabil
dar de maximă importanță
când te-ntreb cum de-i posibil
tu îmi spui că ești balanță

poezia asta ar fi putut fi pentru tine

pe strada pe care ne-am fi putut săruta
pasional sub un felinar, se află o cafenea
unde am fi putut să facem un popas
să planuim timpul care ne-a rămas

un pic mai jos e doamna hirsută, cea cu multe fuste
și cu vederile deloc înguste
care ne-ar fi putut spune cât cumpăram lalele
tot ce ne așteaptă, de-a fir a păr, în funcție de stele

uite și piatra cubica pe care-am fi putut sări și noi
pe dreptu’, apoi pe stângu’, apoi pe amândoi,
din patră-n piatră, pe un imaginar șotron
râzând, țipând, împiedicându-ne sincron

până am fi picat în brațele multicolore
ale tarabei cu-nghețate de la gelati di cuore
sau cam așa ceva. apoi, am fi făcut schimb de înghețate
și de istorii despre cicatricile din coate;

curând, am fi simțit că vrem să facem ceva nebunesc,
ceva să ne vorbească tot neamul păsăresc,
un salt cu parașuta într-o lume încă neexplorată
sau, poate, să ne mai luăm câte o înghețată.

Și multe am mai fi putut
dar tu încă n-ai apărut.

omul nou

m-a părăsit pădurea
de-a pururea
peștera m-a scuipat
pământul m-a-nghețat
marea s-au scuturat de mine
(din când în când o lăcrimez, ce bine)

sînt un obiect fragil

împachetat în multe pagini
pline cu imagini
și poezii despre iubire
sînt o sclipire
sub forma unei stingeri,
în loc de convingeri
eu, omul nou,
port hainele de birou

scurtă poveste despre timp

a fost odată ca niciodată un băiat fără viitor. dormea, mânca, se plimba, dar era incapabil să se gândească la ziua de mâine. nu putea promite nimic. nu știa să facă planuri de viitor. într-o zi, exact în fața muzeului de istorie, văzu o fată foarte frumoasă, dar nu prea prezentă. băiatul fără viitor o privi în ochi, fata nu prea prezentă privi undeva, în zare, prin el. el o salută, îi facu chiar și un copil, dar fata continuă să privească undeva, în zare, prin el. nici nu se născuse bine băiețelul lor și era deja trecut prin multe.

tactica cavalerească

sînt atâtea lucruri care ne-ar putea fi fatale
așa că e normal să mergem îmbrăcați în zale
prin cetate, asemenea unor cavaleri de demult
ce între războaie instinctele își ascut

puțin caraghioși, ne mișcăm noi mai greu,
părem coborâți din vitrina unui muzeu,
dar continuăm să croim noi colecții de zale
cu buzunare interioare, pentru pumnale

poetic, sîntem un falnic cavaler
cu sângele rece și brațul de fier.
Dar într-o versiune abruptă
ne e frică. asta ne mână în luptă.

periculoasă armă, tinerețea

am umblat cu tinerețea la mine
pe sub cămășile largi pe care le luam pe furiș
de la taică-mio din șifonier
și le băgam în pantalon cât mai egal pe toate părțile
ca să repartizez surplusul de material,
am ținut-o lipită de piele ca pe un revolver
pe care n-am avut curaj să-l folosesc niciodată.
îi simțeam tăria, îi intuiam forța.
cu el puteam împușca o notă bună
la olimpiada de fizică pe județ, să merg și eu pe țară
dar mi-a fost teamă să trag.
periculoasă armă, tinerețea.
fiecare dintre iubirile mele a semănat cu un hold-up.
mergeam cu revolverul la brâu
și era suficient să-i simt răceala ca să fiu conștient
de importanța misiunii mele,
dar incapabil să o duc la bun sfârșit.

acum, îmi pare rău că am fost tânăr și prost
și am umblat cu un așa revolver după mine
și n-am avut și eu o rudă, un prieten, un cunoscut
care să mă îndrume spre tir.

treizeci și opt de feluri de a ploua

3.
plouă biciuitor, cu picaturi alese una și una
de uncle rain, personal,
pentru a intra în acest istovitor război
cu acoperișurile și fațadele
oamenilor. picături special antrenate
să ajungă în locuri în care
nici mângâierile nu ajung.
picături care marșăluiesc
pic pic pic pic
pic pic pic pic
câlcand în picioare
oameni, tancuri, gânduripic2
rânduri

ce

ce tânăr eram când am plecat
în lume, să caut adevărul,
ce tip curajos, ce falnic bărbat
și cât de bine-mi stătea părul

ce îndârjit am fost, căutându-l
prin praful drumului meu
ce sabie tăioasa fostu-mi-a gândul
spintecând nemilos și om dar și zeu

ce bucuros am fost să-l găsesc
chiar de eram bătrân, fără putere.
Am deschis buzele să îl rostesc
dar din gură mi-a ieșit doar tacere.

s i n g u r ă t a t e

a m m i i d e i m a g i n i c u t i n e
c a r e f a c f i e c a r e c a t o m i e d e c u v i n t e
d a r c e f o l o s c a n i c i c u v i n t e l e
n u m a i s i n t c u v i n t e
a c u m c a n d n u m a i e s t i l a n g a m i n e.
m a s i m t a t a t d e s i n g u r
c a n u m a i p o t p u n e n i c i o l i t e r a
l a n g a a l t a l i t e r a

când închid ochii

întreaga lumea se schimbă.
Se face lumină, iar pe sub nas
trec mii de inorogii ce se plimbă
pe largi bulevarde, la pas.

Când închid ochii, se face tăcere
neagră, adâncă, de-nmormântare
cu lacrimi de rășină plâng conifere
într-o secundă evuri trec în defilare

Când îi deschid, se face-ntuneric
pe bulevarde îmi trece pe sub nas
zgomotos, haotic, isteric
tot ce din lume a mai rămas.

audit 2015 România S.R.L.

multe cuvinte și nimic de spus
puține răsărituri și prea mult apus
prea mulți nori și niciun strop de ploaie
atât de puțini oameni, atât de multe gunoaie

infimă foame de cunoaștere, enormă sete de putere,
o mână de greuceni, o puzderie de himere
destule școli, dar prea puțină educație
exces de prost gust, economie de civilizație

foarte mult țipat, șoaptă – deloc
viziune îngustă, nemărginit noroc
nițel suflet sub gros fond de ten
prea multă religie, prea puțin zen

scurtă poveste despre singurătate

a fost odată ca niciodată bărbatul singur numărul 204.
el mânca singur, se îmbrăca singur, se plimba singur.
într-una dintre plimbările lui singuratice, a întâlnit-o pe femeia singură 4371. ea mânca singură, se îmbrăca singură, iar în acea zi, citea singură, pe o bancă. o carte despre singurătate, bineînțeles. văzând titlul cărții, el a abordat-o, pe tema singurătății, firește, și au făcut un copil împreună. era un băiețel de toata frumusețea pe care s-au străduit să îl învețe tot ce știau ei mai bine despre singurătate. rapid, în nicio viață de om, băiețelul singur numărul 54.860 a ajuns să mănânce singur, să se îmbrace singur, să se plimbe și să citească singur. Exact cum și-au dorit părinții lui.

despărțire cuvintele după

asupra să încerc cuvintelor mă concentrez
asemenea să le despletesc câlți unui păr plin
să dar ele încâlcească se insistă
ar de viață parcă avea proprie
(păr nu-mi altfel cum același explic
pe același om, azi sta poate superb,
mâine oribil)
acum reusit parca am
pierd acum nou din se
intraductibilă nouă într-o coafură,
rău la banalul pare fel de fragilă ca îmi
tăcerii în fața.

ajută-mă, te rog, s-o găsesc

am văzut-o câteva milisecunde în metroul
care trecea pe lânga al meu.
avea cam o sută șaptezeci de centimetri
de culoare galbenă conform centimetrului maică-mii
care a fost primul meu fel de a măsura lumea
(era atât de uzat încât toți centimetrii păreau mai mici,
așa că e posibil să fi avut
o sută șaizeci și cinci de centimetri, de fapt),
și un remarcabil păr creț
care m-a făcut să mă gândesc la transhumanță,
drumul inițiatic al vitoriei lipan care mi-a picat la teză
și la gigi becali.
poate de-aia beau acum un pahar de lapte.
era îmbrăcată în haine simple
făcute pe un vapor din cealaltă parte a lumii
de niște copii cu altfel de ochi decât noi,
cărora e foarte probabil să le faci fotografii
foarte touching când o să mergi
în prima ta vacanță exotica.
așa că, te rog, dacă știi ceva de ea
dă-mi de știre,
n-am nimic să-i spun.

gânduri mănușă

gândurile tale au cinci degete
mă mângâie prin păr
până la creier, jucându-se, pierzându-se,
nemaigăsindu-se prin labirintul creierului meu

gândurile tale sînt de multe ori
cusute cu ață albă, așa că mă apuc să le descos
mai întâi în joacă, apoi serios

gândurile tale îmi vor ține de cald
în seara rece când un herald
mă va anunța că trebuie să mă dezbrac
de cel ce am fost

gândurile tale, în fine,
‘s din catifea, adică de bine