Ivcelnaiv

unghi subiectiv

ia te uită!
o furnică a intrat
într-o cutie de chibrituri
apoi încă una
și încă una

ce să vezi,
giganticele mături verzi
iarăși cred că pot face
curat în cer și se unduiesc
și se tot unduiesc

vântul mă împinge
de la spate să fac
ceea ce trebuie făcut

aș putea să cobor
de pe nor
pe una dintre ele
și să mă legan
cu ochii închiși
gândindu-mă
la ce aș fi vrut
să fiu
dacă nu mă nășteam
pasăre.

spirit prevăzator

în noaptea când ai vrut să pleci
(aveai picioarele atât de reci)
te-am implorat să stai până în zori
doar n-o să mori, nu? n-o să mori

tu m-ai mințit, cu glasu-ți pisicesc
și-n ale tale brațe m-ai lăsat să ațipesc;
apoi, discret, având ca martor numai luna
ai dat să pleci, probabil pentru totdeauna

noroc că eu ca un adevărat și-ndrăgostit bărbat,
prevăzător, îți aruncasem hainele în cadă la-nmuiat.

Poemul invizibil. Citește-l și vei deveni mai inteligent*

                             ,
                        ,                                                        !

 

                                               ;

                   ,                     ,                            ,

                                                 

           

                                  ,

 

 

 

                                .

*ofertă supusă unor termene și condiții,
în limita stocului de imaginație al cititorului.
autorul își declină orice răspundere legată de calitatea
poemului. oferta este valabilă o perioadă de timp
atât de scurtă, încât se poate încheia
înainte să terminați de citit poemul.

m-am îndrăgostit de tine m-am îndrăgostit de tine

la început ne doream aceleași lucruri
la început ne doream aceleași lucruri
aveam aceleași vise
aveam aceleași vise
ne plăceau aceleași acadele
ne plăceau aceleași acadele
nopțile, ne sclipeau în ochi aceleași stele
nopțile, ne sclipeau în ochi aceleași stele
apoi, fără să ne dăm seama
apoi, fără a ne da seama,
azi o conjuncție
mâine un adverb,
ba un substantiv
sau un pronume
am descoperit cât de diferiți sîntem
am înțeles ca pentru tine am fost doar o aventură

locuiește-mă

mi-am privit corpul – o casă
din ce în ce mai nelocuită;
mica prispă ondulată de soare
abia dacă mai poate duce greutatea unei pisici;
în crăpăturile din tencuială par a se descifra
magnitudinile cutremurelor care i-au vizitat pereții;
acoperișul, pesemne păcălește ploaia să
o ia la vale că altfel nu văd cum ar reuși
cu toate țiglele alea lipsă;
geamurile au nevoie de un consult oftalmologic urgent;
interiorul e atât de plin de păianjeni încât aceștia
au început să prindă în plasa lor doar păianjeni;
camerele – aceste mici atrii și ventricule
circulă în întreaga casă un aer
stătut în care încă persistă
un iz de clementine și colinde nespuse;
duse sînt vremurile de glorie ale acestei case.

ți-am privit corpul – o doamnă
cu brațe superbe, trecută de prima tinerețe,
în căutarea unei case de locuit.

doar noi doi

hai să mergem undeva
să fim doar noi
Istoria arde de nerăbdare
să ne aibă printre eroi

hai să fugim departe
de lumea asta dezlănțuită
Liniștea se parfumează cu chanel no5
doar-doar i-om cădea în ispită

hai să zburăm
dincolo de nori
Speranța bălește după
un nou model de cocori

să ne aruncăm în ecranele
televizoarelor pline de roz
ale lui Optimism care ne propune
să jucăm totul pe-un loz

așteptare

a trecut ceva timp
de când te-ai ridicat
și, trecând prin privirile celorlalți
ca un băț prin elemenții unui calorifer
dring dring dring dring dring dring
te-ai dus la baie, lăsându-mă cu întrebarea
și dacă nu se mai întoarce niciodată?
a trecut ceva timp
în paharul meu, câteva musculițe
și-au întemeiat deja o familie,
chelenerul care mi-a luat comanda
nu mai lucreaza aici și poate nici
fiul lui. aș mai comanda o bere
dar barul e în paragină,
scaunul tău e ambalat într-o tăcere adâncă,
gata să fie trimis într-un magazin de antichități.
a trecut ceva timp
oare cât pipi poți să faci? îmi trece prin cap
în timp ce îmi pun ochelarii pe masă.
oricum nu mai vedeam bine cu ei,
cred că între timp mi-au crescut dioptriile.
a început să ningă cu fulgi mici, metalici,
iar eu sînt tot în tricoul ăsta cu mona lisa.

oglinda din dulap

ai o oglindă
pe care o ascunzi în dulap,
un fel de seif emoțional în care îți ții
tot: fostele iubiri – corpuri golite
de dinainte să ți se așeze în brațe, grimase deznadajduite,
zâmbete false, discuții cu tine,
diminețile în care te rădeai la subraț,
machiaje ireproșabile, selfie-uri adorabile,
ba chiar și scene de sex.
prin această mărturisire îi avertizez
pe toți următorii tăi parteneri
să arunce un ochi în dulap înainte
să se îndrăgostească iremediabil de tine.
mie mi-ar fi fost foarte util să arunc un ochi
în acea oglindă. dar i-am aruncat pe amândoi.
și am ajuns un alt prizonier în ea –
unul dintre acele corpuri goale și moi

menționez că oglinda este puțin spartă într-un colț
de unul dintre iubiții care a vrut să fie
ambii parteneri dintr-un menage a trois

apropie-te

apropie-te, nu-ți fie frică de acest fâșâit asurzitor,
nu e un început de furtună,
prognoza meteo pentru interiorul meu
spune că urmează o vreme extraordinară pentru iubit;
apropie-te, nu te teme de acest fâșâit,
sînt doar cei 18.000 de fluturi
din stomacul meu
care bat nervos din aripi
când întârzii să apari

apropie-te, nu te speria de bubuielile astea teribile,
nu e nici un război în mine,
străzile sufletului meu sînt populate de
cele mai pașnice emoții
apropie-te, nu-ți fie frică de blestematul ăsta de bubuit,
e doar inima mea
care bate un pic mai tare
și mai repede
când te simte în preajmă

romantism apocaliptic

eram doar noi patru.
tu, eu, și cele două cocktailuri.
A, ba nu. eram cinci.
mai era și acel sentiment nedefinit.
ar fi trebuit, poate, să plecăm atunci.
Dar n-am plecat. Am fost acolo când
vântul a spart ziua în mii de cioburi
care ne-au intrat în ochi.
am apucat să vedem cum
soarele însângera stâncile pe care stăteam.
marea mușca plină de turbare malul,
de nicio supradoză antirabică nu mai putea
să-l facă bine.
norii își tăiaseră pesemne venele
umplând orizontul de portocaliu.
întunericul s-a închis deasupra noastră, fără zgomot,
ca un capac de coșciug scump.
stelele s-au aprins ca niște lumânări de lux.
Of, și doar am avut de la început sentimentul
ăla nedefinit că totul se va termina prost.

hotel insomnia

nopțile mele sînt clădiri uriașe
cu zeci și chiar sute de etaje –
un hotel bântuit
de fantome cât se poate de reale,
genul de fantome care lasă păr pe pernă
și urme de ruj pe cana de cafea, dimineața

pe culoarele încurcate ale nopților mele
am auzit pași pe care am început să-i urmăresc,
cameră după cameră, până când
am dat chiar peste mine scotocind
în minibarul camerei după un loc
în care să-mi țin sentimentele

prin nopțile mele mă plimb cu liftul gândurilor
de la un nivel de înțelegere a lumii la altul,
în funcție de muzica pe care o pun
cei de la hotelul de vizavi;
acum e o piesă simplă, despre dușmani
dar și despre prieteni și bani

4:27 A.M. – 4:54 A.M.

e mai târziu decât foarte târziu.
încerc să adorm învelit în noaptea asta caldă și uscata
ca o bucată de cârpă care cândva a îmbrăcat
un corp cald și plin de speranță
dar acum zace uitată prin deșert.
e prea târziu pentru toate visele
pe care le-aș fi avut daca aș fi dormit.
e prea târziu sa-mi aprind o țigară.
m-am lăsat de astă-vară.
e târziu și să beau și să mă plimb
și să scriu.
e atât de târziu, încât pentru unii
nici nu mai e foarte devreme.
doar ceasul nu e de acord cu toate astea
și pe limba lui cea mică îmi tot spune
ntz-ntz, ntz-ntz, ntz-ntz

nu te opri

într-o zi, te-a părăsit fără explicație.
încerci s-o suni, nu răspunde.
întrebi prietenii comuni – nu știu nimic.
întrebi prietenii ei – nu răspund.
îi intrebi pe ai tăi – cică o să fie bine.
îi suni părinții – nu răspund.
îi scrii un mail lung. apoi, ștergi mult din el.
îi trimiți un mail scurt care se termină
cu semnul întrebării. nu raspunde.
te enervezi. sînt, totuși, vreo 10 luni.
petrecute împreună, vreau să zic. peste 300 de zile.
o cauți la birou. nu e acolo.
nici mâine n-o să fie acolo. pariu?
te închizi în casă.
două săptămâni și o depresie mai târziu, ieși din casă.
începi să alergi. slăbești încă 4 kilograme.
continui să alergi.
ieși cu prietenii la băute. te duci singur la un concert.
la un film. la un alt concert. la alte baute.
te lasă ficatul. îți faci analizele. nu era ficatul.
în afară de colesterol, ești bine.
intri la mega și îți iei un fresh de grapefruit.
îl bei și arunci sticla. cobori la metrou.
stai puțin.
Stai!
nu cumva…

țandările

astă-noapte s-a auzit un zgomot în casă.
un zgomot de obiect spart.
m-am trezit, destul de speriat, încercând să-mi dau
seama de unde se auzise. parcă din camera de dincolo
dar parcă din baie, sau, poate, din hol?
am cautat în toată casa, dar n-am găsit
nimic. abia azi-dimineață, gandindu-ma la tine
am realizat că într-un singur loc
n-am căutat. în mine.
acolo, în zeci, sute de cioburi
zăcea ea, inima mea. sute de cioburi
care mai ascuțite, care mai marunte,
toate palpitând în același ritm. le-am strâns
cu grijă, să nu se rătăcească vreunul.
mi-ai făcut inima țăndari. of,
dacă ar exista un loc pe lumea asta
unde să găsesc câteva clipe
de liniște să o pot lipi la loc.

prima dată

n-o să mai pot iubi vreodată
cum am iubit prima dată
ca un măr, sau, mai bine, ca o pară
ce nu mai are același gust când muști a doua oară

atâta stângăcie, atâta curiozitate
atâtea lacrimi, atâta nedreptate
atâtea creste, atâtea rovine,
cum nicio alta iubire nu va mai conține

oh, ce n-aș da să-nvăț din nou să merg pe bicicletă
să descopar iubirea ca pe o noua planetă
să pot despături tremurând un bilețel
pe care scrie și eu simt la fel

noptește

șerpește,
noaptea ne încolăcește
și ne orbește
scoțându-ne ochii cu-ale ei dește.
O luptă ce ne istovește
și doamne ferește
de cine i se împotrivește
și cu ochii deschiși iubește

noaptea, nici iarba nu crește
nici copilul nu mai copilărește
nici bogatul nu se mai îmbogățește.
Noaptea, doar se șoptește
căci sunetul se arcuiește
se rotunjește
și călăuzește
cuvântul, către muțeșșște

sms 188

noaptea, până și umbrele se duc la culcare/ cu gândul la dimineața urmatoare/ când lumina le va pune din nou în valoare//

cele două lumi

pe dinafară plouă,
pe dinăuntru plânge
cerul se rupe în doua
sufletul se frânge

plouă pe dinafară
plânge la interior
pe cer se varsă o călimară
ce îneaca orizontul cu dor

afară plouă torențial
în mine lacrimile curg
în ochii mei, perfect natural
cele doua lumi se unesc în amurg