Ivcelnaiv

cu ea și numai cu ea

cu ea și numai cu ea
puteam avea
cele mai adânci tăceri,
puteam să tac de azi până ieri

cu ea și numai cu ea
puteam trăi
cele mai lungi tristeți,
recordul fiind de șaiprezece dimineți

cu ea și numai cu ea
puteam pune
în cuvinte atâta ură
încât aerul lua foc când ne ieșeau pe gură

cu ea și numai cu ea
puteam dărâma
într-o singură noapte
un taj mahal din zece mii de șoapte

cu ea și numai cu ea
puteam ajunge,
după toate trăirile astea grele
să ne iubim cu fundul pe nori și tălpile pe stele

datingmagiccreatures.com

— ce-ai pe mână?
— bucurie
— și-n picioare?
— piele de delfin
— și pe înotătoare?
— praf de sirenă
— dar pe corp?
— pene de visătoare
— și-n loc de cap?
— în loc de cap, o coadă de balenă
— și-n loc de coadă?
— soarele
— și-n loc de sâni?
— doi arici de mare
— mai zi-mi de inimă și te las
am întrebat-o fără glas
— despre inimă mi-e frică să-ți spun
dar te rog, fii bun
și pune-o înapoi
între cei doi umeri goi

(îți mulțumesc pentru dialog, cristina)

schimb de toamne

cu ochii pe televizorul din geam,
am adormit în mașină.
prin gura deschisă
pare-se, mi-a intrat
și mi-a ieșit toamna.
când m-am trezit
înăuntrul meu
un vânt călduț, dulceag,
isi facea cuib
din frunzele moarte.
iar afară
bătea o briză colivie
cu iz de prosoape chinezești nou-nouțe
ca la înmormântarea lu’ mamaie,
măturând grăbită nostalgiile
ca să facă loc unui nou anotimp

fă-te, fă-mă, fim

fă-te țărm, eu mă fac mare
și să vezi îmbrățișare

fă-te măr, mă fac eu evă,
mușc din tine pân’ la sevă

fă-te piatră, să fiu apă
ce în carne-ncet îți sapă

fă-te frunză, să-ți fiu ram
biserică, să-ți fiu hram

fă-te cerc, să-ți fiu eu rază
fii deșert, să îți fiu oază

planetă fii, eu – univers
fii muză, tu, să te fac vers

jack și vrejul de tristețe

în pumnul umed cu care m-am născut
țineam strâns doua boabe de tristețe.
le-am sadit
în viitoarea țărâna a corpului meu și,
peste noaptea minții
ca-n poveste,
au prins a crește
două vrejuri uite-așa de groase de tristețe
ce să mai, o frumusețe.
și-au crescut, și-au crescut
până dincolo de stele
până-n cerul neliniștii mele

acolo, la capatul tristeții
în cerul neliniștii îmi țin închise
prințesele și monștrii. din când în când
le dau drumul să se joace
prin curtea norilor. ei se iubesc
si imi umplu curtea de progenituri
pline de gratie si ura
în timp ce îi privesc
neputuncios,
singur,
jack.

tears in my coffee

you slammed the door over my hopes
you locked them in
tied with strong ropes
to what has been
if you’d looked back
you would have seen
the ropes were loose
you, my ex queen

i’ve got tears in my coffee
and they won’t go
why i still drink it
i don’t know

my wounds get better
day by day
my clouds scatter
fading away
but words won’t come to me
like they used to come
when love made us be
to music, dad and mom

i’ve got tears in my coffee
and they won’t go
why i still drink it
i don’t know

i’m learning now to live alone
if thirsty, i will drink my sweat
if hungry, i will eat my bone
if horny, i will fuck regret
but if it’s music what i’ll need
you left me with no other choice
than have a hit of weedest weed
and play guitar without a voice

{humming&guitar solo}

încerșit

îmi vei șopti dulcegării o viață
și ai dispărut în ceață

iubitule, sînt a ta pe vecie
dispari din viața mea, cu tot cu poezie

ochii tăi iubire-ascund
pleci sau îți trag eu un șut in fund?

iți pun în brate ființa mea, toată
nu mai vreau să te văd niciodată

cine te-ar putea înțelege cu totul, cine?
uită-mă, te rog, e mai bine

apropie-te, n-ai de ce de teme
aș vrea s-o rărim pentru o vreme

ai un gust, mmm, de gem de prune
a fost frumos dar nu mai pot rămâne

cam asta e treaba cu pseudoiubitul –
contează doar începutul și sfârșitul

închide ochii

închide ochii și visează
cum alb cu negru se îmbrățișează

închide ochii și călătorește
până învârți tot ghemul ăsta de pământ pe dește

închide ochii și răsuflă liniștit
mai ai încă de mers, e bine să fii odihnit

închide ochii. apoi deschide-i iar
și iar și iar și bucură-te pur și simplu, fără de habar

închide ochii și strânge bine din pleoape
ca nu cumva vreun vis din tine să scape

închide ochii și lasă gândul să zboare
ca un avion de hârtie spre orizonturi viitoare

închide ochii și ascult-atent
până auzi o voce de adolescent

închide ochii și privește
îl vezi? el e copilul care-n tine crește

iuibrea, iubriea, iubiera

iburiea e tot iuibre, orcium.
chair dcaă e o iubire exmepalra, de dicițnoar
sau, dimoprtivă
una așa, mai irubie, tot iuibre ramaen.
chair dcaă e o iubre inocplemta
sau o iubiuere pera pilnă,
tot aujgne în inmia nosartă.
o ptuem înețleege și o puetm trăi pnâă la caăpt
pnetru că, șitm să recnuoatșem o iuirbe după cum
îcnepe și dpuă cum se tremină.
altfel, imina se închdie, sesnul dipsare și
iubirea deivne aiurebi,
aidcă de nelțînees.

și la fel facem și cu noi

înainte de a adormi, numărăm stelele
galaxiei noastre. ultima oară ne-a ieșit
la numărătoare o sută de mii de milioane de stele.
și la fel de exact știm câți sîntem pe Pământ.

ne aflăm la periferia unui mic sistem
solar dintr-o măruntă galaxie dar ne
imaginăm că Universul este de jur împrejurul nostru.
și la fel facem și cu eurile noastre.

stelele pe care le putem vedea cu ochiul
liber se află într-o mică zonă din jurul
soarelui dar noi insistăm să le confundăm cu infinitul.
și la fel facem și cu gândurile noastre.

căutăm adevărul despre Pământ la miliarde
de ani lumină de locul în care ar trebui să
căutăm cu adevărat: în interiorul Pământului.
și la fel facem și cu noi.

csf, n-ai csf

mâine e un ieri imbrct în alt haine –
unl noi, mdrn, așa cm se prtă acm.
e advrt k hainele astea nu-i acpr glciunea
lsnd să se vd pe ici, pe colo,
prt din crpul lui mâine.
cm să vă spn, e ca atnc cnd iubști
doar anmt prți ale prtnrl tău:
îți plc ochii dar are nst bz prea sbțri,
e un om crct, dr park nu e prea dschs la nou,
are un sflt bun, dar park nu e srprnztor.
m rog, rvnind, limba rmn de az a cm ajns
s umbl în fndl gol, dntr-un anmt pct. de ved.
așa, cam ca răsalltaeri, în zorii cvlzției,
knd avm doar vcl s ne exprmăm.
irnc, nu?

dar ține ochii deschiși

a apărut, asemenea unui peștișor de aur
la capătul unuia dintre cârligele
cu care mă agăț de lumea asta.
era îmbrăcată în ceva subțire, de vară.
Pentru că eu întârziam cu cele trei dorințe,
a început ea. vrei să fii mai înalt? m-a întrebat.
ține ochii deschiși. vrei să fii mai silfid,
mai intangibil? ok. ține ochii deschiși.
zi, vrei să fii mai adânc, mai sapient,
mai munificent? fă cum îți spun, ține ochii deschiși.

eu o fixam cu privirea, exact ca pe un peștișor de aur.
un terestru lunaut, un puturos ubicuu, un indelebil stihuitor
și multe altele poți fi, dar ține ochii deschiși.

privirea mea continua să rămână agățată de ea
de parcă și eu aș fi fost
la capătul unuia dintre cârligele ei.
iată-te și mai albastru, cum îți doreai,
dar nu uita: ține ochii deschiși.
hai, ține ochii deschiși dacă vrei să fii mai iubit.

atunci, nu știu ce mi-a venit de am clipit.

*****

iubito, ceea ce ne desparte
nu e drumul către departe
ci, evidența s-ar putea să-ți scape
mult mai lungul drum către aproape

la fereastra minții mele

din fereastra minții mele
pleacă-n zbor mii de idei
către tine sau spre stele,
nestatornici porumbei

dau din aripi ca nebunii,
duc legate de picior
fâlfâind prin discul lunii
speranțe, tristeți și dor

uite-i cum se pierd în zare
peste-orașul cel anost
fâl-fâl, ultimul dispare
de zici că nici nu au fost

pe pervazul minții mele,
unul alb a mai rămas
ce trece prin clipe grele,
șchiop fiind și fără glas.

vai, îi înțeleg istovul
de gând prematur ucis;
îi deschid îndat’ hrisovul:
pe el, purul adevăr stă scris.

poezic

când poezia intră-n oase mai adânc ca raza x
cuvintele toate ți se scurg din pix
pe foaie
și o-nmoaie
o transformă
într-o chestie diformă
un imperfect bulgăre de hârtie
îmbibat cu vinovăție
sau cu neputință
sau cu dorință
Aruncă-l în cine vrei
în tâmplă, să le curgă idei
țintește către inima oamenilor
și fă să picure speranță, dor
sau, poți lovi, dacă ești bun țintaș
între al doilea și al treilea năsturaș
imaginar al gecii lor de făș
și spera ca vorbele tale, fșș, fșș
să nu ocolească zona plexului solar
unde, din câte am habar
ar fi sufletul.
Căci totul e permis într-o bătălie
cu bulgări de hârtie
în care e împachetată o poezie.

test grilă

Îndrăgostit fiind, dacă te tai la braț îți curge
a. un curcubeu
b. o turmă de idei
c. o eprubetă cu secunde
d. un litru de planuri roz
e. o baltă de senzații
f. niciun pic de sange

cercul vicios al vieții

cum te trezești dimineața
așa îți merge toată ziua
până seara, când, așa cum te culci
așa te trezești dimineața
apoi așa îți merge toată ziua
până seara când, așa cum te culci
așa te trezești dimineața
apoi, așa îți merge toată ziua
până seara când, așa cum te culci
așa îți merge toată viața.

tabelul lui Iubireev

fiecare iubire are undeva
prin vastele sale interioare
câte un laborator de chimie, esențial în procesul
de îndrăgostire. când intri în el
încă se mai simte mirosul înțepător
al ultimelor experimente, iar tabla e plină
de urmele unor reacții chimice (majoritarea exoterme).
într-un colț, tabelul lui Iubireev umple un perete
cu binecunoscutele sale elemente chimice:
Mângâieziu, Săruțiu, Alintin, Flirtoniu, Înaripen,
Energin, Cântoniu & Dansmiu…
doar halatele și celelalte echipamente de protecție
lipsesc cu desăvârșire – îndrăgostiții n-au
timp de pierdut cu precauțiile.
în laboratorul de chimie al îndrăgostelii
se lucrează cu ochii închiși.

de ce se îndrăgostesc femeile

undeva, foarte adânc în interiorul lor
femeile au acest ceas biologic
care ticăie. tic tic tic tic tic tic tic tic
tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic
tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic tic
atât. nu le obligă, nu le șantajează,
nu le pedepsește. doar ticăie.
amintindu-le ceva ce niciuna dintre ele
nu-și mai aduce aminte, dar niciuna dintre ele
nu poate uita: că specia depinde de ele.
la limită, omenirea poate merge mai departe
fără bărbați. femeia are 51% din acțiuni la S.C. Viața S.A.
să ne întrebăm de ce femeile vor să devină mame
e ca și cum ne-am întreba ce le face pe omizi
să se transforme în crisalide. și pe crisalide in fluturi.
nu ne ajută. dar tic tic tic putem înțelege
de ce au atâta nevoie să dea muzica emoțiilor
mai tare, încât să acopere acest ticăit insuportabil,
poate chiar respingător pentru un bărbat.
pe scurt, femeile se îndrăgostesc pentru că le
e teamă că, altfel, ar putea muri. specia.

de ce se îndrăgostesc bărbații

undeva, în adâncul lor, ei înca sînt vânători.
au trecut prea puține mii de ani ca ei să fi putut uita asta.
nu doar siguranța, liniștea sau masa de prânz
atârnau de succesul lor la vânătoare.
viața lor atârna de asta.
ei bine, cuvântul e sulița timpurilor noastre.
iar el poate răpune încă mai eficient.
căci cine a mai văzut ca sulița să convingă prada
să-l urmeze de bună voie pe vânător spre casă?
și, bineînțeles, mai e mândria bărbatului-vânator
de a aduce pe umăr, acasă, cel mai frumos exemplar.
de a-l pătrunde și de a-l tranșa în bucăți
pe care să le poata cuprinde.
iar apoi, această umană dorință de a mânca la nesfârșit
aceeași carne bună, fragedă, suculentă.
dar asta este deja despre de ce înșală bărbații.
între timp, să reținem că bărbații se îndragostesc
nu doar de foame, ci pentru că, altfel, le e teamă că ar muri.